Antena 3 CNN Actualitate Justiție Încă un eșec în instanță pentru Călin Georgescu: Râmăne sub control judiciar pentru alte 60 de zile

Încă un eșec în instanță pentru Călin Georgescu: Râmăne sub control judiciar pentru alte 60 de zile

I.C.
2 minute de citit Publicat la 14:29 26 Mar 2026 Modificat la 14:50 26 Mar 2026
agerpres_18885445
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu. Foto: Agerpres

Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, joi, să prelungească măsura controlului judiciar în dosarul în care Georgescu este judecat pentru promovarea de idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.

„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul Georgescu Călin, prin ordonan?a nr. 2226/221/P/2023/d1 din 26 februarie 2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată ulterior. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar fa?ă de inculpatul Georgescu Călin, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile. În temeiul art. 242 C.proc. pen. respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în decizia instanţei, care nu este însă definitivă.

Pe 17 martie, Călin Georgescu a reușit să obțină încă o amânare a dosarului. Primul termen al procesului a durat aproximativ 10 minute, după ce avocatul acestuia a cerut un nou termen pentru studierea motivării unei decizii anterioare pronunțate de Tribunalul București.

Avocatul lui Călin Georgescu a susținut în fața instanței că dorește timp suplimentar pentru a analiza motivarea soluției date de Tribunalul București, în condițiile în care, în etapa contestației, a fost nevoie de un complet de divergență. Potrivit avocatului, doi judecători nu au avut aceeași opinie, așa că a fost nevoie de participarea unui al treilea magistrat. Avocatul a arătat că nu a avut încă acces la motivarea deciziei și are nevoie de timp pentru a o studia înainte de citirea actului de sesizare.

El a mai precizat că, în completul de divergență de la Tribunalul București, unul dintre judecători, adică vicepreședintele instanței, s-ar fi pronunțat în sensul admiterii contestației, motiv pentru care apărarea consideră necesară analizarea argumentelor care au stat la baza soluției finale.

Procurorul de ședință nu s-a opus cererii formulate de avocat, invocând respectarea dreptului la apărare. Instanța a admis solicitarea și a dispus amânarea cauzei pentru data de 28 aprilie.

Călin Georgescu a încercat în mai multe rânduri să amâne acest dosar, contestând actele întocmite de Parchetul General.

Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

Georgescu mai este jduecat și într-un alt dosar, pentru complicitate la tentativă de lovitură de stat. În acel caz, procurorii trebuie să decidă dacă menţin trimiterea in judecată cu excluderea unor declaratii, prin decizia judecătorilor, ori dacă reiau ancheta.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close