Judecătorii au amânat marți, pentru 28 aprilie, dezbaterile în dosarul în care Călin Georgescu este judecat pentru propagandă legionară. Primul termen al procesului a durat aproximativ 10 minute, după ce avocatul acestuia a cerut un nou termen pentru studierea motivării unei decizii anterioare pronunțate de Tribunalul București.
Avocatul lui Călin Georgescu a susținut în fața instanței că dorește timp suplimentar pentru a analiza motivarea soluției date de Tribunalul București, în condițiile în care, în etapa contestației, a fost nevoie de un complet de divergență. Potrivit avocatului, doi judecători nu au avut aceeași opinie, așa că a fost nevoie de participarea unui al treilea magistrat. Avocatul a arătat că nu a avut încă acces la motivarea deciziei și are nevoie de timp pentru a o studia înainte de citirea actului de sesizare.
El a mai precizat că, în completul de divergență de la Tribunalul București, unul dintre judecători, adică vicepreședintele instanței, s-ar fi pronunțat în sensul admiterii contestației, motiv pentru care apărarea consideră necesară analizarea argumentelor care au stat la baza soluției finale.
Procurorul de ședință nu s-a opus cererii formulate de avocat, invocând respectarea dreptului la apărare. Instanța a admis solicitarea și a dispus amânarea cauzei pentru data de 28 aprilie.
Călin Georgescu a încercat în mai multe rânduri să amâne acest dosar, contestând actele întocmite de Parchetul General. După termenul de marți, el a mers la Poliția Buftea pentru semnarea controlului judiciar.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 - 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe.
''În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa", susţin procurorii.
Georgescu mai este jduecat și într-un alt dosar, pentru complicitate la tentativă de lovitură de stat. În acel caz, procurorii trebuie să decidă dacă menţin trimiterea in judecată cu excluderea unor declaratii, prin decizia judecătorilor, ori dacă reiau ancheta.