Procurorii DNA au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a suspectului Singh Bhupinder, manager la Spitalul de Urgenţă Caransebeș, sub acuzaţia luării de mită. Anchetatorii au găsit mormane de bani acasă la el, transmite Antena 3 CNN.
UPDATE. Singh Bhupinder, manager al Spitalului de Urgenţă Caransebeș, este finul fostului baron PSD de Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, acum vicepreşedinte la Curtea de Conturi.
Totodată, procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de suspectul D.I., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Procurorii anticorupţie au făcut descinderi atât la spital, cât şi acasă la mai multe persoane, printre care şi la managerul de origine indiană Singh Bhupinder. Au fost găsite teancuri cu bani în plicuri. Este vorba despre teancuri cu 30.000 de euro, 96.000 de euro. S-au mai găsit sume de bani în dolari și lire.
Se presupune că este vorba despre şpăgile pe care managerul le-ar fi primit astfel încât să atribuie prin achiziţie directă un contract de achiziţie publică cu o societate comercială, pentru reparațiile de le etajul 6 al Spitalului de Urgenţă Caransebeș.
Procurorii DNA Timişoara au făcut percheziții, joi seară la Spitalul Municipal din localitate, dar şi la sedii de firme şi locuinţe din Caransebeş şi Armeniş, judeţul Caraş-Severin. Vizat este managerul spitalului, dr. Singh Bhupinder, suspectat că ar fi primit mită pentru atribuirea unor contracte de modernizare a unităţii medicale.