Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis a promulgat legea de modificare a Codului silvic

Klaus Iohannis a promulgat legea de modificare a Codului silvic

Klaus Iohannis a promulgat legea de modificare a Codului silvic
05 Iun 2015   •   19:58

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea de modificare a Codului silvic. Preşedintele a reprimit legea de la Parlament după ce a cerut ca aceasta să fie reexaminată, demersul său fiind însă respins de Legislativ.

Şeful statului a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional, a respins, în 20 mai, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis la Codul silvic, adoptând, cu 218 voturi "pentru", 11 "abţineri" şi 95 "împotrivă", legea în forma iniţială.

Printre articolele prevăzute şi care au stârnit dispute sunt şi cele potrivit cărora un operator economic/grup de operatori economici nu poate achiziţiona/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, stabilit ca medie a ultimilor 3 ani, în baza actelor de punere în valoare autorizate la exploatare şi exploatate la nivel naţional, indiferent de forma de proprietate.

Alte prevederi adoptate se referă la instituirea obligativităţii întocmirii amenajamentelor silvice pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10%.

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, în 23 martie, Parlamentului, Legea pentru modificarea şi completarea Codului silvic, spre reexaminare, pe motiv că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi creează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.

Iohannis a precizat că motivul retrimiterii legii pentru modificarea şi completarea Codului silvic la Parlament se referă la faptul că "unele dintre intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi să aibă un impact nedorit asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei, creând premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator".

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close