Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis îi convoacă pe liderii partidelor din Coaliţie pentru a încerca să evite ruperea alianţei de guvernare

Klaus Iohannis îi convoacă pe liderii partidelor din Coaliţie pentru a încerca să evite ruperea alianţei de guvernare

Preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat, joi, la discuţii pe liderii formaţiunilor din Coaliţiei de guvernare, pentru a media scandalul uriaş dintre PNL şi USRPLUS în urma demiterii ministrului Vlad Voiculescu şi a secretarului de stat Andreea Moldovan de către premierul Florin Cîţu, spun surse Antena 3.

Klaus Iohannis îi convoacă pe liderii partidelor din Coaliţie pentru a încerca să evite ruperea alianţei de guvernare
de Maria Toader    |    14 Apr 2021   •   16:38

Klaus Iohannis a decis să medieze scandalul din Coaliţie

Vicepremierul Dan Barna, preşedinte USR, a anunţat, miercuri, după demiterile de la Ministerul Sănătăţii, că premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea USR-PLUS.

Deputat USR: Continuăm împreună, dar fără Cîţu

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a declarat la Antena 3 că formațiunea sa va decide un mandat pentru discuțiile de la Cotroceni cu preşedintele Iohannis iar opinia la nivelul USR este aceea că acest partid este dispus să continue participarea la coaliția de guvernământ însă cu un alt premier decât Florin Cîţu:

"Opinia noastră este că putem continua împreună fără premierul Cîţu. Vrem de la PNL o opţiune mai bună de premier, matur din punct de vedere politic, care să trateze echitabil partenerii din coaliţie şi să ducă povara guvernării în această perioadă dificilă. Domnul Cîţu şi-a arătat limitele", a spus deputatul USR.

Variantele de criză la Ministerul Sănătăţii

Codul Administrativ îi dă premierului 5 zile să desemneze un succesor al ministrului revocat, odată ce revocarea a devenit oficială prin semnarea, de către preşedinte, a decretului de revocare, publicat în Monitorul Oficial.

Preşedinte trebuie să îl numească în funcţie pe noul ministru în termen de 10 zile. 

Situaţia de la Ministerul Sănătăţii este complicată şi de faptul că, înainte de a fi revocat, Vlad Voiculescu nu şi-a delegat dreptul de semnătură unuia dintre secretarii de stat.

O variantă ce ar putea fi discutată la medierea de joi, cu preşedintele Iohannis, ar fi aceea ca premierul Cîţu să îşi asume interimatul însă, câtă vreme USRPLUS a anunţat că nu îl mai susţine pe Cîţu la şefia guvernului, această variantă pare improbabilă.

În fine, există şi posibilitatea ca portofoliul Sănătăţii să fie preluat de unul dintre membrii USRPLUS din Guvern. Vicepremierul Barna a anunţat deja că nu va prelua acest portofoliu.

De asemenea, dacă reuşesc să concilieze problema premierului, PNL şi USRPLUS ar putea face un schimb de portofolii.

Decretul de revocare a lui Vlad Voiculescu, publicat în Monitorul Oficial

Între timp, decretul semnat de președintele Klaus Iohannis privind revocarea din funcție a lui Vlad Voiculescu a fost publicat, miercuri, în Monitorul Oficial.

"În temeiul prevederilor art. 85 alin. (2), ale art. 100 alin. (1) și ale art. 106 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 42 litera a) și art 43 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere propunerea prim-ministrului, președintele României decretează: articol unic – Se revocă din funcția de membru al Guvernului domnul Vlad Vasile Voiculescu, ministrul Sănătății", scrie în Monitorul Oficial al României.

Premierul Florin Cîțu a anunțat că miercuri i-a înaintat președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu.

Reprezentanţii USRPLUS au acuzat faptul că premierul Cîţu i-a anunţat în legătură cu revocarea după ce a trimis documentele necesare la Palatul Cotroceni.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close