Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis: Încurajez instituţiile să fie la înălţimea rolului lor fundamental pentru democraţie

Klaus Iohannis: Încurajez instituţiile să fie la înălţimea rolului lor fundamental pentru democraţie

Klaus Iohannis: Încurajez instituţiile să fie la înălţimea rolului lor fundamental pentru democraţie
Sursa foto: Foto: Facebook
08 Dec 2015   •   11:15

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că adoptarea Constituţiei în urmă cu 24 de ani a făcut posibilă dezvoltarea unei democraţii bazate pe statul de drept, precizând că încurajează instituţiile care veghează la respectarea spiritului şi literei Constituţiei să fie la înălţimea rolul lor.

"Astăzi se împlinesc 24 de ani de la referendumul din 8 decembrie 1991, prin care a fost aprobată, cu o majoritate covârşitoare, Constituţia României. Acest moment a marcat opţiunea fără echivoc a statului şi poporului român pentru un regim de guvernare democratic. Schimbările majore generate de noua Lege fundamentală au făcut posibilă dezvoltarea unei democraţii bazate pe statul de drept şi pe respectul faţă de lege. În acelaşi timp, s-au consolidat valorile democratice ale constituţionalismului modern bazat pe trei piloni: protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, diminuarea tentaţiei autoritarismului instituţional şi accentuarea transparenţei decizionale în activitatea instituţiilor statului" spune preşedintele, cu ocazia Zilei Constituţiei, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Iohannis mai spune că, după aproape un sfert de secol, societatea este tot mai activă şi interesată de eficienţa guvernării şi de buna funcţionare a autorităţilor, amplificarea dimensiunii participative a democraţiei fiind benefică pentru reprezentarea corectă a cetăţenilor de către instituţiile fundamentale ale statului.

Constituţia reprezintă acel liant care uneşte cetăţenii în jurul unor valori şi aspiraţii comune, esenţiale pentru funcţionarea democraţiei, mai spune şeful statului, precizând că Legea fundamentală conferă un sens comunităţii politice, fixând limitele în care se exercită puterea statului şi garantând drepturile şi libertăţile individului.

"Nu în ultimul rând, Constituţia consemnează apartenenţa României la spaţiul european şi transatlantic. Avem astfel consfinţită garanţia dezvoltării normale a societăţii noastre alături de grupul statelor cu democraţie consolidată, împotriva oricărei formle de totalitarism, intoleranţă, discriminare şi populism. Cu prilejul acestei zile, încurajez instituţiile care veghează la respectarea spiritului şi literei Constituţiei să fie mereu la înălţimea rolului lor fundamental pentru democraţie!", se mai arată în mesajul şefului statului.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close