Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, despre ce se va întâmpla de Crăciun. Anunț despre restricții: ”Nu e de joacă!”

Klaus Iohannis, despre ce se va întâmpla de Crăciun. Anunț despre restricții: ”Nu e de joacă!”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că de Crăciun nu vor fi introduse noi restricții, însă i-a îndemnat pe români să respecte, în continuare, regulile de protecție sanitară.

Klaus Iohannis, despre ce se va întâmpla de Crăciun. Anunț despre restricții: ”Nu e de joacă!”
Sursa foto: Presidency.ro
de Laura Dinu    |    24 Dec 2020   •   12:00

„Pandemia, din păcate, este cu noi. Chiar dacă în ultimele zile avem relativ mai puține persoane infectate, nu putem spune că lucrurile stau bine. Avem, din păcate foarte multe persoane la ATI, avem, din păcate, prea multe persoane decedate în fiecare zi. Așadar, vă rog să vă feriți de boală și să-i feriți și pe ceilalți de boală. Nu-i de joacă”, spune Klaus Iohannis.

Cum va fi de Crăciun? Am discutat măsurile și pot să vă spun următoarele lucruri: Nu vom introduce restricții noi de sărbători, însă restricțiile care sunt acum în vigoare rămân toate în vigoare. Acestea sunt obligatorii, nu este ceva opțional. Vă rog să vă conformați acestor restricții dacă nu doriți să ajungeți de sărbători în spital. Așadar, în perioada sărbătorilor aveți grijă de voi, de cei dragi vouă, respectați restricțiile”, conchide președintele Klaus Iohannis.

„În ce privește campania de vaccinare, vă confirm, campania de vaccinare începe în România și în toată Uniunea Europeană exact pe 27 decembrie, duminică”, anunță Klaus Iohannis.

Președintele a precizat că se începe cu o primă tranșă simbolică, de 10.000 de doze.

„Dar după Crăciun vor veni și alte tranșe și așa se va întâmpla până când toată populația va beneficia de vaccin. Aceste vaccinuri sunt sigure, eficiente și autorizate la cele mai înalte standarde europene”, a concluzionat Klaus Iohannis. 

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România: Zonele vizate de Cod Galben
x close