Federaţia SANITAS anunţă vineri suspendarea grevei generale
31 IulFederaţia SANITAS anunţă vineri suspendarea grevei generale începute în 28 iulie,, ”Nu închidem greva, ci dăm o şansă politicului să se reseteze şi să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării”, precizează sindicaliştii, adăugând că obiectivele pentru perioada următoare sunt negocierea unui alt proiect al legii salarizării, ”mai corect, mai coerent şi mai echitabil”, negocierile fiind purtate cu ”un factor politic cu putere legală de decizie – fie Parlamentul, fie un guvern legitim desemnat”. Greva este suspendată până la apariţia unui nou proiect de lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice
”Astăzi putem spune cu toată convingerea: Am reuşit! Am fost auziţi! Am demonstrat că SANITAS este o forţă organizată, hotărâtă şi unită. Greva noastră şi-a atins un prim obiectiv: să facem cunoscută realitatea din sistemul public de sănătate şi din cel de asistenţă socială. În 29 iulie, Federaţia Sanitas din România a obţinut încă o victorie: Camera Deputaţilor a aprobat un amendament la Legea sănătăţii, care permite deblocarea posturilor vacante din Sănătate, evident, în limita bugetului aprobat. De asemenea, adoptarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost, cel puţin, amânată. Reuşita vă aparţine vouă, tuturor colegilor care s-au mobilizat, care au avut curajul să acţioneze şi care au vorbit cu o singură voce”, este mesajul adresat de SANITAS membrilor de sindicat.
Conform Sanitas, proiectul legii salarizării, aşa cum îl ”vând” partidele care fac parte din guvernul interimar, nu mai există , din punctul de vedere al organizaţiei sindicale.
”Am explicat timp de mai multe săptămâni de ce este un proiect inechitabil şi lipsit de logică economică. Am argumentat cu calcule şi le-am prezentat în toate mediile posibile: politicieni, partide parlamentare, mass-media etc. Am demonstrat că legea e greşită inclusiv experţilor Băncii Mondiale. Am obţinut şi o decizie de instanţă care confirmă că guvernul Bolojan este interimar şi nu mai are puterea politică de a construi şi promova un proiect de lege”, afirmă sindicaliştii.
Ei afimă că din acest moment au două noi obiective: negocierea unui alt proiect al legii salarizării, mai corect, mai coerent şi mai echitabil; purtarea acestor negocieri cu un factor politic cu putere legală de decizie – fie Parlamentul, fie un guvern legitim desemnat.
”Până la atingerea acestor două obiective, Consiliul Naţional Sanitas a decis SUSPENDAREA grevei generale. Vom reveni asupra deciziei suspendării în momentul înregistrării în Parlament a unui nou proiect de lege a salarizării.
NU ÎNCHIDEM GREVA, ci dăm o şansă politicului să se reseteze şi să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării.
Reducem, în acest fel, şi presiunile asupra sistemului sanitar public, asupra pacienţilor şi a personalului, din respect şi grijă pentru fiecare dintre aceştia”, anunţă SANITAS.
”Dacă în acest timp nu se găsesc soluţii la revendicările SANITAS, avem posibilitatea legală să redeschidem greva generală fără să mai parcurgem încă odată toate etapele impuse de lege. În acelaşi timp, împreună cu cele cinci confederaţii sindicale, am extins astăzi acţiunile sindicale într-o nouă direcţie: vin alături de noi sindicatele din toate sectoarele publice - educaţie, administraţie publică, cultură etc. în susţinerea negocierii unui nou proiect de lege a salarizării cu cei care au sau vor avea mandatul şi responsabilitatea de a lua decizii politice reale. Comunicatul comun al CNSLR-Frăţia, Cartel Alfa, BNS, CSDR şi Meridian, publicat miercuri, 29 iulie 2026, transmite clasei politice un mesaj clar: Sindicatele din România se unesc pentru un scop comun: o nouă lege a salarizării care să rezolve inechităţile şi să dea valoarea socială binemeritată angajaţilor din sectorul public, o lege care se discută, se negociază cu partenerii sociali şi nu se face la presiunea termenului de 31 august”, precizează SANITAS, făcând apel la unitate.
Reprezentanţii SANITAS subliniază: ”Vor fi, cu siguranţă, multe dezinformări şi încercări de manipulare, de aceea accentuăm: GREVA SANITAS NU SE TERMINĂ! EA SE SUSPENDĂ până la apariţia unui nou proiect de lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice. Vom reanaliza la acel moment oportunitatea reluării grevei generale sau închiderii complete a conflictului de muncă”.
Până atunci, sindicaliştii vor purta banderole.
Bacău: Peste 700 de pacienţi au beneficiat de servicii medicale la SJU, de la începutul grevei generale
30 IulPeste 700 de pacienţi au beneficiat de servicii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, de la începutul grevei generale, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Cristina Breahnă-Pravăţ.
Aceasta a precizat că a monitorizat în permanenţă situaţia de la SJU Bacău şi a ţinut legătura cu managerul unităţii sanitare, pentru a se asigura că serviciile medicale esenţiale sunt asigurate.
Cristina Breahnă-Pravăţ a apreciat modul în care şi-au desfăşurat activitatea cadrele medicale de la SJU Bacău, de la începutul grevei generale.
"Informările primite au arătat că măsurile organizatorice adoptate au permis funcţionarea fără întrerupere a serviciilor critice: Unitatea de Primiri Urgenţe, ATI, Blocul de Naşteri, Dializa, laboratoarele, Imagistica, farmacia şi toate celelalte structuri indispensabile. În această săptămână, aproximativ 700 de pacienţi internaţi au beneficiat în mod continuu de tratament, supraveghere şi îngrijiri medicale, iar consultaţiile şi intervenţiile care nu reprezentat urgenţe au fost reprogramate doar acolo unde acest lucru a fost necesar", a scris, pe pagina de Facebook, preşedintele CJ Bacău.
Totodată, ea a salutat aprobarea memorandumului şi susţinerea modificărilor legislative care permit deblocarea angajărilor în spitale.
"Pentru spitalele din judeţul Bacău, această măsură este una esenţială. Deblocarea posturilor, chiar şi parţială, înseamnă mai mulţi medici, mai mulţi asistenţi medicali şi mai mulţi profesionişti care să răspundă nevoilor pacienţilor şi să reducă presiunea asupra personalului existent. Comunităţile noastre au nevoie de un sistem medical puternic şi bine pregătit", a adăugat preşedintele CJ Bacău.
A treia zi de grevă generală în sistemul de sănătate
30 IulEste a treia zi de grevă generală în sistemul de sănătate. Medicii au decis să nu se oprească. Activitatea din sute de spitale este redusă la minimum. Pacienții așteaptă, operațiile sunt amânate, iar conflictul dintre Guvern și sindicate se adâncește.
În lipsa unui acord privind salariile și sporurile, liderii de sindicat avertizează că protestele se vor amplifica și amenință cu manifestații fără precedent.
Sindicaliștii reclamă în continuare lipsa unor garanții clare privind grilele de salarizare și sporurile.
În 482 de spitale din intreaga țara, se desfășoară doar 30% din activitate.
În paralel cu greva generală, angajații din sistemul medical, dar și mulți alti bugetari indignați de proiectul noii legi a salarizării se pregătesc de manifestații masive în stradă, la care ar urma să participe 1 milion de angajați. Liderii sindicali din sănătate susțin ca deblocarea celor 6.800 de posturi din spitale nu rezolvă pe deplin deficitul acut de personal. Cât despre proiectul noii legi a salarizării, sindicaliștii sunt indignați de declarațiile premierului, pe care le cataloghează manipulatoare. Acestia susțin că veniturile angajaților vor scădea considerabil, cu câteva mii de lei pe lună.
În spitalele din Olt, greviştii au lucrat purtând banderole
29 IulGreva angajaţilor din sistemul de sănătate a continuat miercuri, pentru a doua zi consecutiv, în toate spitalele publice din judeţul Olt, prin purtarea unor ecusoane sau banderole, la locul de muncă, de către personalul participant, a precizat, pentru Agerpres, liderul judeţean al Sanitas, Roxana Dumitrescu.
"Greva a continuat doar la locul de muncă, cu purtarea unor banderole", a declarat Roxana Dumitrescu, menţionând că reducerea activităţii la o treime a fost o măsură aplicată "unde s-a putut şi am avut personal".
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, cea mai mare unitate medicală din judeţul Olt, continuitatea actului medical a fost asigurată fără întreruperi, potrivit managerului Cosmin Floreanu.
"Nu sunt probleme deloc, s-a asigurat continuitatea actului medical fără întreruperi", a afirmat acesta.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Există riscul ca proiectul legii salarizării să fie transformat în câmp al bătăliilor politice
29 IulFederaţia „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) consideră că există riscul ca în acest moment proiectul noii legi a salarizării să fie transformat în „câmp al bătăliilor politice”, iar angajaţii din sănătate să devină „victime” ale acestor bătălii.
Potrivit liderilor sindicali, „problema structurală” a proiectului legii salarizării este că vizează „aproape exclusiv” creşterea salariilor de bază, dezavantajând drepturile aferente condiţiilor de muncă şi permanenţei.
„Miza FSSR nu se limitează la apărarea împotriva reducerii veniturilor salariale, ci continuă cu partea cea mai importantă: asigurarea unor creşteri salariale reale. (...) Protestele sunt legitime atâta timp cât au ca singur obiectiv apărarea intereselor angajaţilor din sănătate”, precizează reprezentanţii federaţiei.
FSSR continuă negocierile pe tema legii salarizării, sindicaliştii menţionând că, dacă acestea nu vor avea rezultatul scontat, nu vor ezita să înceapă protestele.
Protestul angajaților Spitalului Buftea este susținut și de pacienți: "Dacă lovim în sistemul medical, nu ajungem nicăieri"
29 IulProtestul angajaților Spitalului Buftea este susținut și de pacienți, care spun că personalul medical nu ar trebui să fie sancționat prin diminuarea veniturilor.
"Ne-au tăiat sporurile, deși lucrăm sâmbăta și duminica", a declarat unul dintre angajații spitalului.
"Am o pensie de 1.500 de lei și mi-au tăiat 500 de lei. Trebuie să cumpăr medicamente și pansamente, nu se poate așa. Este drept să le crească salariile angajaților și medicilor. Ei stau lângă noi și ne ajută. Autoritățile trebuie să se gândească și la oamenii săraci, la bolnavi și la copiii bolnavi", a spus un pacient.
"Dacă lovim în sistemul medical, nu ajungem nicăieri. Oamenii aceștia depun eforturi pentru ca noi să fim bine. Să fie lăsați să își facă treaba și să nu li se taie din veniturile pe care le au", a declarat alt pacient.
Infirmieră de la Spitalul Floreasca: "Am 32 de ani de muncă. Este josnic să ni se ia sporurile"
29 Iul"Nu mi se pare normal. Vom continua protestul. Suntem în deficit de personal, facem mai mult decât intră în atribuțiile noastre și o facem pentru că am depus un jurământ și pentru că îmi place să cred că am ales această meserie fiindcă o iubesc. Am 32 de ani de muncă. Este josnic să ni se ia sporurile. Ei nu știu ce înseamnă să lucrezi o noapte la ATI. Noi nu stăm cu familiile noastre, pentru că ne-am ales această meserie. Nu vreau să fac calcule, dar este inadmisibil să ni se taie sporurile.
Își bat joc de o țară întreagă. De-abia ne descurcăm acum, dar când ne vor lua 700 sau 800 de lei va fi și mai greu", a declarat una dintre angajatele Spitalului Floreasca.
Medicul Radu Țincu a atras atenția că investițiile în clădiri și echipamente nu sunt suficiente dacă spitalele nu au și personalul necesar.
"Dacă nu vom înțelege că spitalele nu înseamnă doar structuri și că avem nevoie și de resurse umane, va exista un dezechilibru între infrastructură și necesarul de personal", a declarat Radu Țincu.
Spitalul Județean Constanța a cerut deblocarea a 250 de posturi, discuțiile sunt însă pentru doar 50
29 IulLa Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, una dintre principalele nemulțumiri este lipsa personalului. Conducerea unității a cerut deblocarea a 285 de posturi, însă discuțiile s-au concentrat doar asupra a aproximativ 50 de posturi. Angajații se tem că nici acestea nu vor fi aprobate.
Sindicaliștii avertizează că, în lipsa unor noi angajări, presiunea asupra personalului rămas în activitate continuă să crească. Situația este cu atât mai dificilă în plin sezon estival, când numărul pacienților este semnificativ mai mare.
O altă revendicare importantă vizează noua lege a salarizării. Protestatarii susțin că până acum nu au existat negocieri reale pe acest subiect și acuză autoritățile că ignoră solicitările venite din sistemul sanitar.
Angajații avertizează că protestele ar putea continua și în perioada următoare, dacă nu vor primi răspunsuri clare și un calendar concret pentru rezolvarea problemelor.
Chiar dacă se află în grevă generală, cadrele medicale continuă să asigure urgențele și cazurile grave, conform prevederilor legale. Activitatea din spital se desfășoară însă la capacitate redusă.
„Fără noi, sistemul se oprește”. Personalul medical a continuat protestele în fața spitalelor
29 IulCadrele medicale de la Spitalul TBC din Galați au continuat greva și au ieșit din nou în fața unității sanitare pentru a-și exprima nemulțumirile.
![]()
Salariații de la spitalul din Galați reclamă plafonarea sporurilor pentru condiții de muncă, pierderea zilelor de concediu suplimentar și blocarea accesului nediscriminatoriu la voucherele de vacanță și indemnizația de hrană. Personalul medical cere deblocarea angajărilor în Sănătate și Asistență Socială,majorarea valorii de referință pentru calculul salariilor la 4.325 lei, menținerea sporului de tură la 15% și a sporului de 100% pentru activitatea desfășurată în weekend și în zilele de sărbătoare legală, reintroducerea sporurilor de risc profesional pentru toate categoriile din Sănătate și Asistență socială. În plus, sindicaliștii de a Sanitas cer si includerea personalului TESA în aceeași anexă de salarizare și alinierea salariilor din asistență socială cu cele din sectorul clinic.
Și angajații Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” au protestat în fața instituției. În timpul manifestației, aceștia au scandat: „Fără noi, sistemul se oprește”.
![]()
Tot miercuri dimineață, personalul medical de la Institutul Cantacuzino a participat la proteste.
La Spitalul Floreasca din București holurile sunt goale.
![]()
Medici de la Bagdasar Arseni s-au dus în Plenul Parlamentului, ca să atragă atenția asupra crizei din Sănătate
29 IulMedici de la Bagdasar Arseni s-au dus în Plenul Parlamentului, ca să atragă atenția asupra crizei din Sănătate.
Au cu ei mesaje pe care scrie "respect", "siguranță", "empatie", "grija pentru oameni", "sănătate pentru români".
![]()
Cât valorează, în bani și în timp, o singură zi de grevă generală într-un spital public
29 IulGreva generală din sănătate nu se oprește, au anunțat sindicaliştii, după discuțiile care au avut loc la Ministerul Sănătății. Peste 500 de spitale rămân astfel în grevă, prima de acest fel din ultimii zece ani, iar personalul medical continuă să trateze doar cazurile urgente.
Greva generală din sănătate înseamnă mult mai mult decât consultații și operații amânate. O analiză a datelor din spitale arată cât valorează în bani și în timp, o singură zi de grevă generală într-un spital public. Vorbim despre milioane de lei și săptămâni întregi de recuperare a serviciilor medicale amanate acum.
După mai mult de 10 ani, sistemul medical românesc a ajuns din nou într-o grevă generală care pune sănătatea pe pauză. La acest moment nu există o centralizare oficială a unităților medicale care au participat direct la greva generală. Dar, potrivit comunicatelor SANITAS, în aproape toate județele din țară s-a luat parte în mod activ la grevă.
Astfel, dintre județele care au comunicat public situația, Iașiul are cea mai amplă participare confirmată. Acolo toate cele 13 spitale publice din județ sunt în grevă generală.
Unitățile medicale din Capitală au avut însă o participare mixtă. La unele spitale au intrat în grevă doar angajații care fac parte din sindicatul SANITAS. Asta în timp ce Spitalul Universitar de Urgență București a anunțat că nu participă la grevă.
În țară, greva a fost confirmată în unități din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Timiș.
Doar în cele 13 spitale publice din judeţul Iaşi, într-o zi obișnuită sunt programate mii de consultații, sute de internări și câteva sute de intervenții chirurgicale. Concret, o singură zi de grevă generală a amânat, în medie: aproape 3.000 de consultații programate; 180 de intervenții chirurgicale ; între 350 și 450 de internări programate; dar și peste 5.000 de investigații, proceduri și tratamente.
Dacă folosim o medie a prețurilor pentru servicii medicale, rezultatul ne arată că o singură zi de grevă a amânat servicii în valoare de aproximativ 5,2 milioane de lei. În România, spitalele publice sunt finanțate în principal prin servicii decontate de CNAS. Iar în cel mai bun scenariu, aceste servicii vor fi reprogramate și decontate. În caz contrar, suma ar putea fi pierdută.
Astfel, consultațiile de ieri dintr-un spital din Iaşi ar fi costat 675.000 de lei, operațiile aproximativ 1.200.000 de lei, internările 1.800.000 de lei, iar investigațiile și tratamentele 1.575.000 de lei.
Costul în timp este însă unul mult mai mare. Chiar dacă spitalele revin imediat la program normal, o singură zi de grevă generală nu poate fi însă recuperată într-o singură zi. Și asta pentru că nu există capacitate suplimentară, personalul este același, iar sălile de operație funcționează în același regim. Dacă spitalele reușesc să crească activitatea cu doar:
10% peste normal → recuperarea unei zile de grevă durează aproximativ 10 zile lucrătoare.
Un efort de 15% → ar recupera activitatea in 7 zile.
Iar un scenariu ideal cu 20% → în aproximativ 5 zile.
Ce înseamnă asta pentru un pacient? O întârziere și mai mare spre a ajunge la nevoile sale medicale. De exemplu, o consultație care era programată peste 30 de zile, acum va fi programată cu mult noroc, peste 50 de zile. Iar o operație programată peste 2 luni poate fi realizată cu o întârziere de 3 săptămâni, în funcție de capacitatea fiecărui spital. Iar aceasta este o centralizare medie doar a situației din județul Iași. La nivel național, impactul este considerabil mai mare. Iar continuare grevei generale o vom plăti în bani, timp și sănătate.
La Centrul de Recuperare „Robănescu”, un singur medic ATI tratează cele mai grave cazuri de copii în plină criză a tăierilor
28 IulGreva din sănătate continuă în peste 500 de spitale din țară – prima de acest fel din ultimii zece ani – iar personalul medical tratează doar cazurile urgente. Printre unitățile afectate se află și Centrul Național de Recuperare Clinică Neuropsihomotorie „Nicolae Robănescu” din București, unul dintre cele mai performante centre de acest gen din România, unde ajung cele mai grave cazuri, mulți dintre copii victime ale accidentelor rutiere, care au nevoie de recuperare îndelungată.
Doctorul Florin Grigoraș, medic specialist ATI în cadrul acestui centru, a explicat complexitatea cazurilor tratate aici, într-un compartiment cu paturi de terapie intensivă intermediară.
„La noi vin cazuri foarte grave, fie direct din terapiile intensive ale marilor spitale de urgență, fie din orașele mici care nu pot asigura asistență medicală specializată. Practic, nu avem doar copii cu dizabilități obișnuite; avem cazuri foarte grave care necesită îngrijire medicală și instruirea părinților să plece acasă, ca să poată îngriji copilul la domiciliu, dacă este posibil. Sunt foarte multe specialități medicale aici: medicină de recuperare, genetică medicală, neurologie pediatrică, bineînțeles, endocrinologie, psihiatrie, cardiologie pediatrică, deci o diversitate mare. Și copilul cu dizabilități are nevoie și de asistență medicală specializată, și diversă. Deci, îngrijim traheostome și tot felul de dispozitive medicale cu care pacienții trebuie să plece acasă pentru a fi îngrijiți de familie. În reprize care se succed, la trei-patru luni trebuie să revină la noi”, a declarat medicul.
El a vorbit și despre presiunea uriașă pusă pe un personal insuficient, într-un centru unde așteptările pentru o programare se întind pe luni de zile.
„Programările sunt foarte lungi pentru asistenți, personalul medical... adică sunt cam maximum doi-trei medici pe fiecare specialitate, medicina de recuperare fiind cea mai bine reprezentată. În rest, eu sunt singurul pe ATI. Neurologi pediatri sunt doi: unul în ambulatoriu, unul pe secția mare. Pacienții, din ce știu eu, pe minimum trei-patru luni se programează; așteaptă în loc să vină pe paturile mele specializate de ATI. Tot timpul sunt sunat, bineînțeles, și încercăm să-i programăm în funcție de patologia lor și să programăm și plecarea acasă. Adică, cumva, este un du-te-vino continuu. Și vin și pacienți cronici care necesită manevre specializate, fie administrarea medicamentelor, fie manevre dureroase: administrare de toxină botulinică, medicamente de avangardă care necesită fie sedare, fie asistență de monitorizare a funcțiilor vitale. Avem RMN, asigurăm sedarea copiilor care nu pot sta, și de obicei copilul nu poate să stea locului, să aibă răbdare o oră”, a mai spus doctorul Grigoraș.
În acest context, personalul centrului resimte din plin efectele tăierilor din sistemul sanitar. Răzvan Minea, lider de sindicat și om care lucrează zi de zi cu acești copii, a explicat de ce s-a ajuns la grevă generală.
„În ultima perioadă, și noi suntem afectați, ca tot sistemul sanitar, de niște tăieri care vin în avalanșă. Noi nu am mai fost indexați de 4 ani de zile. Sporurile le primim la nivelul salariilor din 2018. Anul acesta ni s-a tăiat și norma de hrană, s-au tăiat și zile de concediu. Noi, pe institutul nostru, am pierdut 3 zile de fiecare angajat. Și acum, de câteva luni de zile, sunt discuții, și a venit acest draft al noii legi a salarizării care, teoretic, trebuia să facă dreptate și ordine în sistem. Să nu mai apară diferențe între diverse categorii de personal, că noi îi reprezentăm pe toți din ATI pe care îi avem în sindicat”, a declarat liderul de sindicat.
El a detaliat cum s-ar traduce, în bani, prevederile noului proiect de lege a salarizării.
„Vorbim și de partea de medici, de asistenți, fizioterapeuți, infirmieri, îngrijitori, personal TESA, personal auxiliar. Toți fac parte din aceeași echipă și trag la aceeași căruță. Și, în momentul în care acest draft a venit cu limitarea la 20% a sporului pe individ și cu coeficienți care sunt foarte mici... Toate, coroborate, duc la tăieri în masă. Nu am stat să le calculăm foarte, foarte clar, dar indicele spune că, făcând o medie, vom pierde undeva între 500 și 1.000 lei; respectiv, pe partea de medici, probabil vor fi tăieri mult mai mari, având în vedere că gărzile vor fi plătite foarte, foarte prost. Este clar că dumnealor vor avea niște salarii mult diminuate, lucru cu care noi nu suntem de acord. De asta ne întâlnim și am inițiat această procedură de grevă generală”, a mai spus Răzvan Minea.
Lider sindical: "Ar fi o decizie înțeleaptă ca forma actuală a legii salarizării să nu fie votată în Parlament"
28 IulReprezentanții SANITAS au precizat că este posibil să fie organizat un miting comun de amploare, alături de celelalte organizații sindicale care au susținut protestul angajaților din spitale.
"Lupta noastră e pentru toți bugetarii nu doar pentru sistemul sanitar. Ne vom plia și dacă vom hotărâ acțiuni comune vom merge și pe această variantă. Sunt discuții pe tema asta", a spus Iulian Pope.
Întrebat dacă vor continua alte întâlniri la Cotroceni, reprezentantul SANITAS a spus:
"Președintele prin domnul Burnete a încercat această variantă de mediere. Din păcate dumnealui nu are calitatea de negociere pe tema salarizării, a deblocării de posturi în sistemul sanitar. A încercat această mediere. Suntem într-o situație ingrată, în care Guvernul, reprezentanții ministerelor care au fost la Cotroceni ieri...ajutorul pe care îl pot oferi e destul de nesemnificativ".
Sindicalistul a mai spus că ar fi o decizie înțeleaptă ca forma actuală a legii să nu fie votată în Parlament.
Liderul SANITAS anunță că greva generală continuă
28 IulLiderul SANITAS, Iulian Pope, a anunțat marți după-amiază, după discuții purtate la Ministerul Sănătății, că greva generală a lucrătorilor sanitari continuă.
Pope a evocat posibilitatea unui miting de protest împreună cu alte organizații sindicale.
"Poate fi un miting comun cu celelalte sindicate... Poate fi orice formă de protest sindical prevăzută de lege, împreuna cu cele cinci confederații sindicale care isi au declarat susținerea față de acțiunea noastră", a spus el.
Liderul de sindicat s-a arătat sceptic față de noi discuții sub medierea președinției și a vorbit despre discuțiile de luni, cu consilierul prezidențial Radu Burnete, spunând că acesta "nu are, din păcate, calitatea de negociere pe o tema sau alta în ceea ce privește salarizarea, deblocarea de posturi în sistemul sanitar și toate celelalte lucruri care ne apasă".
Legat de mesajele politice prin care unele formațiuni politice au spus că nu vor vota Legea salarizării, Pope a comentat că "față de forma de acum (a proiectului), ar fi o decizie înțeleaptă".
Anterior anunțului SANITAS, o altă federeație, "Solidaritatea Sanitară", a semnalat că discută cu reprezentanții ministerului.
''Reprezentanții Federației 'Solidaritatea Sanitară' negociază, în aceste momente, cu reprezentanții Ministerului Sănătății, experții Ministerului Muncii și ai Băncii Mondiale.
Miza este uriașă: noua lege trebuie să corecteze inechitățile actuale, nu să reducă sporurile, plata gărzilor și drepturile pentru munca în ture, nopți și zile libere'', se arată într-o postare pe pagina de Facebook a federației.
Organizația sindicală a precizat că susține o salarizare echitabilă, raportată la riscul, complexitatea și responsabilitatea muncii din sănătate.
Spitalul de Boli Infecțioase Craiova nu intră în grevă. Personalul lucrează la capacitate maximă din cauza unui val epidemic
28 IulSpitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie 'Victor Babeș' Craiova nu a intrat, marți, în grevă, în pofida protestelor anunțate de sindicate în sistemul sanitar, întrucât unitatea se confruntă cu un val epidemic și funcționează la capacitate maximă, a declarat, marți, pentru Agerpres, managerul spitalului, Adina Turcu.
Potrivit acesteia, contextul epidemiologic actual și numărul ridicat de pacienți internați nu permit întreruperea activității.
'La noi nu este grevă. Suntem în plină epidemie, avem niște cazuri și nu ne permitem să facem grevă. Sunt valuri epidemice care nu ne permit să ne gândim la nimic altceva, decât la pacienți', a afirmat Adina Turcu.
Managerul spitalului a precizat că unitatea tratează în continuare pacienți și monitorizează contacții cazului pacientei de 18 ani care a fost transferată în stare gravă la Spitalul Floreasca din București, iar în acest moment sunt și alți contacți.
'Fata respectivă a plecat de la noi, mai sunt contacți, sunt copii veniți de la mare, iar spitalul este ocupat la capacitate maximă', a adăugat directorul Spitalului de Boli Infecțioase Craiova.
Declarațiile vin în contextul în care Federația SANITAS a declanșat, marți, greva generală în spitale, ca măsură de protest față de proiectul Legii salarizării. Potrivit conducerii Spitalului de Boli Infecțioase din
Craiova, activitatea acestui spital continuă fără întreruperi, personalul fiind concentrat pe gestionarea cazurilor și acordarea asistenței medicale pacienților.
La Arad, doar 100 de sindicalişti pot face grevă într-o zi, din cauza deficitului de personal
28 IulAngajaţi din toate cele şapte spitale publice din judeţul Arad au intrat în grevă, marţi, însă, din cauza deficitului de personal, nu pot protesta mai mult de 100 de persoane într-o zi, chiar dacă peste 1.000 de sindicalişti au aderat la acţiune.
Preşedintele Sindicatului Sanitas Arad, Otinel Şandru, a declarat, pentru Agerpres, că în jur de 100 de angajaţi din spitale vor protesta zilnic.
"Urgenţele trebuie asigurate, avem o treime din personal la lucru. În spitalele din judeţ avem deficit de personal, astfel că nu putem protesta simultan cu mai mult de 100 de salariaţi. În fiecare zi, pe perioada grevei, alţi salariaţi din cei peste 1.000 care au aderat la grevă vor protesta", a spus Şandru.
El a precizat că pacienţii care nu aveau urgenţe au fost reprogramaţi, motiv pentru care în Ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad au fost doar câteva persoane în primele ore ale zilei.
Unii pacienţi au aflat doar la faţa locului că au fost reprogramaţi şi au fost nemulţumiţi.
"Ei fac grevă, dar ce s-ar întâmpla dacă nici noi nu am mai plăti asigurarea medicală?", s-a revoltat un pacient.
Un alt pacient a venit pentru a ridica rezultatele unor analize, dar nu le-a primit şi a spus că se va întoarce după încheierea grevei.
Au fost primiţi, totuşi, cei care aveau bilete de trimitere care urmau să expire, dar şi pacienţi cu programări oncologice, care fac parte din programe naţionale de sănătate sau care au de primit tratamente urgente.
Nemulţumirile sindicaliştilor arădeni sunt aceleaşi ca la nivel naţional, referitoare la blocarea posturilor, care a produs deficit de personal, şi la legea salarizării, care ar aduce diminuări de venituri.
Ministerul Sănătății: Am formulat propuneri pentru noua lege a salarizării
28 IulMinisterul Sănătății transmis, marți, un comunicat de presă, prin care anunță că „a solicitat direcțiilor de sănătate publică să monitorizeze activitatea medicală din unitățile sanitare din teritoriu, în contextul acțiunilor sindicale, și să raporteze urgent orice incident sau situație de criză care poate afecta continuitatea serviciilor medicale pentru pacienți”.
„Ministerul Sănătății respectă dreptul constituțional al angajaților de a organiza acțiuni sindicale și reafirmă că dialogul social reprezintă baza identificării unor soluții reale, echilibrate și sustenabile pentru sistemul de sănătate și pentru personalul medical.
În perioada premergătoare acțiunilor de protest, Ministerul Sănătății a desfășurat discuții cu partenerii sociali și a formulat propuneri pentru noua lege a salarizării, cu obiectivul de a asigura o remunerare mai echitabilă, adaptată responsabilităților și complexității activității din sistemul sanitar”, a transmis Ministerul.
Astfel, printre măsurile propuse se regăsesc:
- creșterea sporului pentru gărzile efectuate în structurile de urgență de la 20% la 30%;
- introducerea unui program-pilot de salarizare pe criterii de performanță pentru personalul medical din unitățile sanitare publice;
- revizuirea modului de acordare a sporurilor pentru condiții periculoase, prin stabilirea unor criterii clare și diferențiate în funcție de specificul activității;
- reconfigurarea coeficienților de salarizare pentru corectarea dezechilibrelor existente și o ierarhizare corectă a funcțiilor;
- stabilirea unei perioade de tranziție pentru aplicarea noilor prevederi salariale.
Totodată, Ministerul Sănătății a inițiat Memorandumul privind deblocarea a peste 7000 de posturi în unitățile sanitare publice, măsură destinată reducerii deficitului de personal și consolidării capacității sistemului medical.
„Ministerul Sănătății va continua dialogul cu organizațiile sindicale și cu toți partenerii implicați, cu responsabilitate și deschidere, pentru identificarea celor mai bune soluții pentru personalul medical și pentru pacienți. Prioritatea Ministerului Sănătății rămâne asigurarea continuității asistenței medicale și protejarea accesului populației la servicii medicale, inclusiv în contextul desfășurării acțiunilor sindicale”, se mai arată în comunicat.
La Spitalul Județean Timișoara, personalul medical nu își permite să facă grevă
28 IulPersonalul medical de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara nu participă la greva din sistemul sanitar, deși susține în totalitate revendicările Federației Sanitas și este solidar cu angajații din celelalte spitale care și-au suspendat activitatea.
Unul dintre motive este că intrarea în grevă ar presupune suspendarea contractelor individuale de muncă pe întreaga durată a protestului. În aceste condiții, angajații spun că nu își permit să își întrerupă activitatea.
În același timp, Spitalul Județean Timișoara este cea mai mare unitate sanitară din vestul țării și tratează pacienți nu doar din județul Timiș, ci și din Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Arad.
Suspendarea activității ar afecta un număr mare de bolnavi, inclusiv persoane care au programări și care s-ar deplasa la Timișoara fără a mai putea beneficia de consultațiile sau tratamentele stabilite.
BNS: „Reforma sistemului de salarizare din sectorul bugetar nu poate fi construită pe măsuri arbitrare”
28 IulBlocul Național Sindical (BNS) a anunțat, marți, că își exprimă întreaga solidaritate față de salariații din sistemul sanitar și față de membrii Federației SANITAS, care au decis declanșarea grevei generale, ca urmare a lipsei unui dialog social autentic și a intenției de promovare a unei noi legi a salarizării care ignoră revendicările legitime ale angajaților din sectorul public. Potrivit unui comunicat oficial, BNS consideră că „reforma sistemului de salarizare nu poate fi construită pe măsuri arbitrare” și „solicită autorităților să oprească promovarea actualului proiect și să reia procesul de elaborare”.
„Dreptul la grevă este un drept fundamental al lucrătorilor și reprezintă ultima formă de apărare a intereselor profesionale și economice atunci când toate celelalte căi de dialog au fost epuizate. Decizia colegilor noștri din sănătate este una legitimă și reflectă nemulțumirea profundă generată de un proiect legislativ elaborat fără o consultare reală cu organizațiile sindicale reprezentative.
Blocul Național Sindical consideră că reforma sistemului de salarizare din sectorul bugetar nu poate fi construită pe măsuri arbitrare, prin modificarea discreționară a coeficienților de ierarhizare sau prin diminuarea unor drepturi salariale câștigate. O lege a salarizării trebuie să asigure echitate, predictibilitate și respect pentru munca fiecărui salariat, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea.
BNS solicită autorităților să oprească promovarea actualului proiect și să reia procesul de elaborare a legii într-un cadru de dialog social real, transparent și responsabil, împreună cu confederațiile sindicale și federațiile reprezentative din sectoarele vizate.
Solidaritatea dintre organizațiile sindicale este esențială într-un moment în care drepturile lucrătorilor sunt puse sub presiune. Blocul Național Sindical va continua să susțină toate demersurile legitime care urmăresc protejarea veniturilor, a demnității în muncă și a unui sistem de salarizare construit pe principii corecte și echitabile.
Transmiterea unui mesaj ferm către factorii decizionali este astăzi mai necesară ca oricând: politicile publice care afectează sute de mii de salariați nu pot fi adoptate fără consultare și fără respectarea principiilor dialogului social”, se arată în comunicat.
Clinica ATI din Timișoara se alătură grevei, de miercuri
28 IulClinica ATI din Timișoara a anunțat, marți, că, începând de miercuri, se va alătura grevei generale.
„Vor fi asigurate urgențele chirurgicale în blocurile operatorii ale SCJUPBT: 1 sală pentru urgențe de chirurgie generală (deservind secțiile Chirurgie 1, 2 și 3), 1 sală pentru urgențe de neurochirurgie, 1 sală pentru urgențe de urologie, 1 sală pentru urgențe de chirurgie vasculară, 1 sală pentru politraumatologie, 1 sală pentru chirurgie plastică, 1 sală pentru ortopedie și 1 sală pentru obstetrică-ginecologie.
Efectuarea intervențiilor chirurgicale elective se suspendă pe perioada grevei. Toate specialitățile vor fi afectate de forma actuală a legii salarizării”, a transmis Clinica ATI.
Sindicaliștii SANITAS, chemați la Ministerul Sănătății la ora 14.00.
28 IulLa ora 14.00, sindicaliștii SANITAS se întâlnesc cu membri din aparatul tehnic al Ministerului Sănătății, pentru a fi preluate revendicările lor și a fi susținute în Parlament.
Trei forme de grevă la Spitalul Județean Constanța
28 IulAproximativ 2.000 de angajați ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța au semnat pentru declanșarea grevei. Acțiuni similare au loc și la Spitalul Orășenesc Hârșova și la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Reprezentanții angajaților susțin că există și unități medicale în care personalul nu poate intra în grevă din cauza deficitului sever de angajați. În aceste spitale, reducerea suplimentară a activității ar pune în pericol asigurarea serviciilor medicale.
La Spitalul Județean Constanța, greva se desfășoară în trei forme, în funcție de specificul secțiilor. În unele zone, activitatea este oprită complet, inclusiv internările programate.
În alte secții se lucrează la aproximativ o treime din capacitate. Este cazul secțiilor de Oftalmologie, Chirurgie, Dermatovenerologie și Pediatrie.
Activitatea ambulatoriului de balneofizioterapie a fost suspendată pe durata protestului.
În schimb, toate structurile care asigură urgențele medicale funcționează la capacitate de 100%, astfel încât pacienții aflați în situații critice să primească în continuare îngrijirile necesare.
Infirmieră de la Spitalul Floreasca: "În pandemie ne-au numit eroi, acum ne numesc cerșetori"
28 IulO infirmieră de la Spitalul Floreasca a declarat, în timpul protestului angajaților din sănătate, că personalul medical este nemulțumit de legea salarizării și de ceea ce consideră a fi o umilire constantă din partea autorităților.
"Protestăm față de legea salarizării și față de umilințele la care suntem supuși", a spus aceasta.
Infirmiera a amintit că, în timpul pandemiei de COVID-19 și după tragedia din clubul Colectiv, angajații din spitale au fost numiți "eroi", în timp ce acum se simt tratați ca niște "cerșetori".
"Odată ne-au numit eroi, în perioada COVID și după Colectiv. Acum ne numesc cerșetori. Dar noi nu am fost eroi, doar ne-am făcut meseria", a afirmat angajata spitalului.
Ea a precizat că personalul medical nu cere privilegii, ci păstrarea veniturilor și respect pentru munca depusă. "Acum suntem cerșetori doar pentru că cerem să nu fim umiliți", a mai spus infirmiera de la Spitalul Floreasca.
Protestul de la Suceava, cu asigurarea unei treimi din activitate și urgențe
28 IulLa Spitalul Clinic Județean Sf Ioan cel Nou din Suceava au ieșit în grevă peste 60 de cadre medicale, cu asigurarea a minim o treime din activitate și urgențe.
Oamenii spun că sunt nemulțumiți de propunerea legii salarizării, dar și de faptul ca personalul este subdimensionat. Oamenii spun că muncesc până la epuizare iar acum cu posibilele diminuări salariale au ajuns la capătul răbdării. Vor ca profesia lor să fie respectată și ei să fie ascultați.
![]()
40 dintre angajații Spitalului de Urgență din Drobeta-Turnu Severin au protestat în curtea spitalului
28 IulAproximativ 40 dintre angajații Spitalului Județean de Urgență din Drobeta-Turnu Severin au ieșit, marți dimineață, în curtea unității medicale, alăturându-se grevei generale declanșate la nivel național de Federația SANITAS. Protestul s-a desfășurat în intervalul orar 08:00–08:30 și face parte din seria acțiunilor organizate în spitalele din întreaga țară.
Potrivit reprezentanților sindicali, protestul este îndreptat împotriva prevederilor noii legi a salarizării, despre care angajații susțin că va conduce la diminuarea unor drepturi salariale și la menținerea inechităților din sistemul sanitar.
![]()
Printre principalele revendicări se numără păstrarea sporurilor pentru turele de noapte, weekend și sărbători legale, eliminarea reducerilor salariale și negocierea unei noi legi a salarizării împreună cu organizațiile sindicale.
"Suntem epuizați. Sunt doi asistenți la 60 de bolnavi și o infirmieră la 60 de pacienți"
28 Iul"Astăzi am început greva generală. Acest Guvern ne-a împins către această grevă, pe care nu ne-am dorit-o. Am epuizat toate căile de dialog, însă nu s-a dorit găsirea unei soluții. Nu ne-a băgat nimeni în seamă. Este o umilire totală."
"Suntem nemulțumiți de legea salarizării. Avem deficit de personal și suntem epuizați. Sunt doi asistenți la 60 de bolnavi și o infirmieră la 60 de pacienți. Oamenii au ajuns la epuizare. Avem nevoie de cadre medicale și de o lege a salarizării corectă."
"În această dimineață ne-am strâns pentru a lupta pentru drepturile noastre. Vin de la secția ATI, unde munca este dificilă și există lipsă de personal. Această scădere a veniturilor nu ne ajută. Protestăm și pentru menținerea veniturilor."
Angajată la Floreasca: "După 22 de ani în acest spital, pierd 900 de lei"
28 IulAngajată la Spitalul Floreasca: "După 22 de ani în Spitalul Floreasca, pierd 900 de lei. Nu este normal să ni se spună că vom avea compensații.
Nu vreau să vin la serviciu cu grija zilei de mâine. Am șapte ani de studii postliceale și universitare.
Îi spun domnului Bolojan că foarte mulți dintre colegii mei, inclusiv eu, am pierdut norma de hrană de 170 de lei și voucherele de vacanță.
În 22 de ani nu am văzut atâta umilire ca până acum. Eu vin, muncesc și îmi fac treaba. De ce să ni se taie nouă veniturile? De ce pentru noi se poate, iar pentru ei nu?
Pacienții trebuie să știe că toate urgențele medicale vor fi asigurate."
Personalul medical a ieșit în fața spitalelor
28 IulCristian Popescu, lider de sindicat la Spitalul Sf. Pantelimon București a declarat că foarte mulți colegi protestează pe secții neavând dreptul să iasă în timpul programului în fața spitalului.
![]()
El a vorbit despre lipsa de personal și suprasolicitare, despre colegi care au murit la locul de muncă sau imediat după ce au ieșit la pensie, precum și despre neajunsuri și tăierea sporurilor.
![]()
Sindicaliștii SANITAS intră în grevă generală, începând de marţi, pe perioadă nelimitată
28 IulSindicaliştii SANITAS cer Guvernului să opereze modificările necesare asupra proiectului legii salarizării, precizând că demersul lor nu reprezintă "o opţiune dorită, ci consecinţa directă a refuzului autorităţilor de a lua în considerare argumentele celor care reprezintă drepturile celor o sută de mii de salariaţi din sănătate şi asistenţă socială.
Potrivit acestora, în spitale, "deficitul de personal nu este un număr într-un tabel": "Înseamnă ture tot mai greu de acoperit, suprasolicitare, epuizare şi mai puţin timp pentru fiecare pacient".
"Opriţi reducerea veniturilor! Nu poţi cere servicii publice de calitate de la oameni cărora le reduci veniturile, în timp ce le creşti volumul de muncă şi responsabilitatea", transmit sindicaliştii SANITAS.
Ei adaugă că această grevă nu este "un moft" şi nici "o demonstraţie de forţă", ci "răspunsul la o politică guvernamentală care pune sub asediu sistemul public de sănătate".
"Guvernul Bolojan a decis reducerea cu 14.000 a numărului de paturi din spitale până în 2028. (...). Apoi, a venit rândul veniturilor angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială. Guvernul Bolojan a scos din sertare un proiect de lege a salarizării bugetare care duce la scăderi de venit pentru mai bine de jumătate din categoriile de personal (...) Pe 28 iulie, nu facem grevă împotriva pacienţilor, şi nici împotriva spitalelor în care lucrăm. Facem grevă pentru ca aceste spitale să mai aibă oameni care să lucreze în ele. Facem grevă pentru apărarea sistemului public de sănătate. Facem grevă pentru că am ajuns la limită! ", mai spun sindicaliştii.
SANITAS a refuzat dialogul şi negocierea cu Ministerul Muncii, care a promovat proiectul de lege, dar a luat parte la consultările de la Palatul Cotroceni, unde, totuşi, nu s-a ajuns la un consens.
Sindicaliştii au anunţat că vor discuta cu partidele parlamentare, pentru că proiectul de lege va ajunge la votul din Parlament.
Spitalele au luat măsuri
Peste 500 de unităţi medicale din ţară vor lua parte la greva generală, iar multe dintre acestea au anunţat că au dispus măsuri astfel încât pacienţii să fie cât mai puţin afectaţi.
"Au fost dispuse toate măsurile organizatorice necesare pentru gestionarea urgenţelor şi menţinerea siguranţei pacienţilor, astfel încât impactul grevei generale care începe marţi, organizată la nivel naţional de Federaţia SANITAS, asupra activităţii medicale să fie cât mai redus", au transmis reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.
Aceştia anunţă că activitatea se va derula normal în zonele critice - UPU-SMURD, ATI, USTACC, Dializă şi Laboratorul de Angiografie, Oncologie, Neonatologie, Neurologie, Bloc Operator (urgenţe), Sterilizare şi Camere de Gardă.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a transmis că activitatea de urgenţă va fi asigurată, iar pacienţii din Ambulatoriu vor fi reprogramaţi cât de repede se va putea.
Liderii SANITAS au decis să meargă înainte cu greva, după discuțiile de la Cotroceni
27 IulConducerea federației SANITAS a decis, după, discuțiile purtate luni, la Cotroceni, să continue protestele față de Legea salarizării prin declanșarea grevei generale, marți, iulie.
"Federația SANITAS a fost invitată astăzi, 27 iulie 2026, la o întâlnire de lucru având ca subiecte greva generală și revendicările care au generat-o. Discuția a fost mediată de domnul Radu Burnete, consilier prezidențial, în prezența ministrului interimar al Muncii și a ministrului interimar al Sănătății.
În cadrul acestei întâlniri am reiterat faptul că sistemul sanitar are nevoie astăzi de măsuri urgente pentru a putea avea grijă de pacienți așa cum merită cu adevărat. I-am prezentat domnului Radu Burnete revendicările grevei generale și motivele care ne-au împins la această decizie. Am menționat inclusiv faptul că guvernul interimar a ignorat orice formă de dialog social, iar Ministerul Muncii ne-a invitat la o discuție abia după ce Curtea de Apel a hotărât suspendarea demersurilor guvernamentale privind proiectul legii salarizării.
Reprezentantul Administrației Prezidențiale a fost de acord că revendicările Sanitas sunt corecte, argumentate și necesare pentru ieșirea din criză a sistemului de sănătate, însă decizia finală va aparține partidelor parlamentare. Forma finală a legii salarizării va fi decisă în Parlamentul României, motiv pentru care Federația Sanitas se va concentra, în perioada următoare, pe dialogul cu partidele parlamentare.
SANITAS declanșează greva generală, dar participă la discuții cu Ministerul Sănătății
Federația Sanitas a primit invitația ca în cursul zilei de mâine, 28 iulie, să discute la sediul Ministerului Sănătății acele revendicări care pot fi soluționate de un minister care în această perioadă de interimat are responsabilitatea de a administra treburile publice curente din domeniul sănătății.
Tinând cont de toate detaliile de mai sus, Biroul Executiv al Federației SANITAS, reunit în această seară după dialogul de la Cotroceni, a păstrat decizia începerii grevei generale în 28 iulie; de asemenea, a mandatat Biroul Operativ al federației să participe la discuțiile cu echipa tehnică a Ministerului Sănătății pe subiecte ce sunt de competența acestuia în perioada de interimat", se spune în comunicatul federației sindicale.
"Apreciem demersul Administrației Prezidențiale de a-și exercita rolul de mediator în rezolvarea problemelor sistemice cu care se confruntă sănătatea și asistența socială. Dialogul va continua cu partidele parlamentare. Până la o nouă decizie în forurile statutare ale federației, programul de grevă rămâne cel stabilit. De aceea, le transmit colegilor noștri că mâine, 28 iulie, începe greva generală în sistemul de sănătate. Știm că presiunile asupra lor vor fi multe, dar suntem hotărâți să spunem, într-o singură voce, că sistemul public de sănătate merită respectul cuvenit" a declarat Iulian Pope, președintele SANITAS, conform comunicatului citat.
Liderul Sanitas acuză presiuni în spitale asupra participanților la greva de marți
27 IulIulian Pope, președintele Sanitas, a declarat luni, după discuțiile de la Palatul Cotroceni, că au fost exercitate presiuni, inclusiv la nivel de spitale, asupra membrilor de sindicat care participă la greva de marți.
"Sunt colegi de-ai noștri care au dat deja tabele cu grevă și o parte dintre greviști au deja contractele suspendate, pentru că așa funcționează sistemul (..) Destul de multe spitale din țară au pus presiune și colegii noștri au fost nevoiți să pună la dispoziție tabelele cu greviști", a arătat Iulian Pope.
În legătură cu discuțiile de la Cotroceni, liderul Sanitas a menționat că subiectele au inclus coeficienții salariali și plafonarea sporurilor, dar nu ''s-a bătut nimic definitiv în cuie''.
Lider Sanitas: Pentru Guvern și Președinție ar fi preferabil să nu facem grevă marți
''Am discutat despre coeficienți, despre continuitate, despre plafonarea sporurilor. N-am bătut nimic definitiv în cuie. Doar am pus pe masă aceste subiecte (...) Pentru Guvern și pentru Administrația Prezidențială ar fi de preferat să nu facem greva de mâine'', a spus el, adăugând că îi va informa și pe membrii de sindicat cu privire la dialogul de la Președinție.
Discuțiile s-au purtat cu Radu Burnete, consilier prezidențial, și cu ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.
Ministerul Sănătății a anunțat, luni, că propune deblocarea a peste 7.800 de posturi, dintre care aproape 3.000 pentru asistenți medicali și peste 1.300 pentru medici, un Memorandum aferent propunerii fiind trimis spre avizare.
Conform ministerului, s-a aprobat deblocarea tuturor posturilor solicitate de serviciile de ambulanță, de spitalele de psihiatrie și maximă siguranță, precum și de unitățile sanitare din sistemul penitenciar.
"Orice deblocare de posturi în sistemul sanitar înseamnă mai bine. Înțeleg doar că suntem la al treilea memorandum pe care Ministerul Sănătății îl pune pe masa Guvernului. Nu înseamnă că acest memorandum va fi și aprobat", a reacționat liderul Sanitas.
Ministrul Sănătății: Propunerile au fost formulate în conformitate cu așteptările sindicatelor
La rândul său, ministrul Cseke Attila a vorbit despre ceea ce s-a discutat la Cotroceni.
''Este vorba despre trecerea personalului TESA pe anexa 7 în loc de anexa 8, ceea ce înseamnă o modificare mai favorabilă acestei categorii de personal.
Este vorba despre dispoziții tranzitorii care se vor introduce astfel încât cei care sunt pe influențe salariale să aibă asigurate în continuare acele venituri care sunt și astăzi pe Legea 153.
Este vorba despre reglementarea treptată a sporului de condiții periculoase, care a fost o solicitare și a Sanitas și a Federației 'Solidaritatea Sanitară'.
Urmează ca mâine să continuăm la nivel tehnic discuțiile'', a afirmat ministrul.
El a adăugat că, în urma propunerilor Ministerului Sănătății, concepute pentru a răspunde așteptării sindicatelor, ''în scurt timp, poate chiar în această seară'', liderii sindicaliștilor vor avea o consfătuire în Consiliul Național și vor lua o decizie în legătură cu cele discutate la Palatul Cotroceni.
Liderii Sanitas au încheiat întâlnirea la Cotroceni
27 IulS-a încheiat întâlnirea dintre sindicaliști și consilierul prezidenţial Radu Burnete, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila și ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.
Liderii Sanitas au fost chemați la Cotroceni, la ora 17.00
27 IulLiderii Sanitas au fost chemați la Cotroceni, la ora 17.00, pentru discuții.
Sindicaliștii stabilesc strategia pentru întâlnirea la care vor fi prezenți consilierul prezidenţial Radu Burnete, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila și ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.
Sanitas acuză presiuni asupra angajaților: Se cer liste cu numele celor care au semnat pentru grevă
27 IulFederația Sanitas susține că a primit informații din spitale potrivit cărora conducerile unor instituții cer liste cu numele salariaților care și-au exprimat acordul pentru participarea la grevă, ca să le fie suspendate contractele individuale de muncă încă de luni, 27 iulie.
"Considerăm că asemenea demersuri, făcute înainte de declanșarea efectivă a grevei, pot fi interpretate drept instrumente de presiune și intimidare a angajaților care și-au exercitat un drept recunoscut de lege.
Spunem foarte clar: semnarea pentru declanșarea grevei nu înseamnă că salariatul se află deja în grevă și nu justifică suspendarea anticipată a contractului individual de muncă.
Cu alte cuvinte, un contract individual de muncă nu poate fi suspendat pentru participarea la o grevă care încă nu a început. Suspendarea poate interveni numai din momentul în care salariatul participă efectiv la grevă și numai pentru perioada în care acesta se află efectiv în grevă. ÎCCJ arată, de altfel, că momentul relevant este cel al încetării lucrului, suspendarea producându-se pe durata grevei", transmite Sanitas.
Federația subliniază că greva generală va începe marți și că "nicio presiune politică, managerială sau de altă natură" nu o poate opri.
Hossu: Greva generală din sănătate nu a putut fi oprită. Celelalte federații vor organiza o zi de grevă de solidaritate
27 IulLiderul Confederației Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat luni la Antena 3 CNN că greva generală din sănătate, programată să înceapă marți, nu a mai putut fi oprită la timp, deoarece sindicatele au aflat abia vineri că proiectul Legii salarizării nu este inclus în pachetul legislativ introdus în Parlament în această săptămână.
Potrivit acestuia, reprezentanții sindicatelor vor anunța marți după-amiază suspendarea grevei generale pentru săptămâna următoare.
"Abia vineri am aflat că proiectul Legii salarizării nu este inclus în pachetul din această săptămână. Colegii nu au mai putut debloca greva generală pentru o zi, pentru marți, dar vor anunța marți după-amiază că o suspendă pentru săptămâna viitoare", a declarat Hossu.
Liderul sindical a afirmat că există informații potrivit cărora săptămâna viitoare ar putea fi convocată o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului, în care să fie discutată Legea salarizării.
"Dacă va fi nevoie, SANITAS își va relua greva generală, iar colegii din celelalte federații vor organiza o zi de grevă de solidaritate. Totul depinde de decizia partidelor", a explicat Hossu.
El a precizat că sindicatele nu vor forța declanșarea protestelor dacă partidele decid să amâne discutarea Legii salarizării până după 31 august.
"Scopul nostru este să rezolvăm problema, nu să facem grevă. Dacă partidele decid că proiectul nu poate fi introdus până la 31 august, nici noi nu vom forța lucrurile", a spus liderul sindical.
Hossu și-a exprimat speranța că, de la 1 septembrie, discuțiile vor putea fi reluate cu un guvern care are puteri depline și capacitatea de a lua decizii.
El a explicat și de ce sindicatele refuză să mai poarte negocieri cu Dragoș Pîslaru, susținând că acesta nu este parlamentar și nu poate lua o decizie privind introducerea proiectului pe agenda legislativului.
"Suntem dispuși să discutăm cu reprezentanții partidelor parlamentare. Nu are rost să discutăm cu o persoană care ne spune că a înțeles refuzul exprimat în mai multe întâlniri privind proiectul Legii salarizării, dar vrea să îl mai audă încă o dată", a declarat Bogdan Hossu.
Medic chirurg de la Spitalul Pantelimon: "Legea salarizării este doar picătura care a umplut paharul"
27 IulUn medic chirurg de la Spitalul Clinic de Urgență "Sfântul Pantelimon" din București a declarat, pentru Antena 3 CNN, că nemulțumirile angajaților din sănătate nu sunt provocate doar de legea salarizării, ci și de lipsa de personal, epuizare și condițiile tot mai dificile de muncă.
Medicul a afirmat că o intervenție a președintelui României și deschiderea unor negocieri reale privind legea salarizării i-ar putea determina pe angajații din sistem să renunțe la protest.
"Cred că președintele României ar trebui să țină cont de dorințele noastre și să existe negocieri privind această lege a salarizării", a spus chirurgul.
"Legea salarizării este doar picătura care a umplut paharul. Marea problemă este nepăsarea față de angajatul din sănătate și indiferența cu care sunt tratați membrii echipei medicale. Problemele sunt epuizarea, imposibilitatea de a merge în concediu și de a ne face meseria așa cum ar trebui. În aceste condiții, este foarte greu să le oferim pacienților serviciile medicale de care au nevoie", a spus acesta.
"Mor copii pentru că nu sunt locuri la terapie intensivă", a afirmat chirurgul.
La Spitalul "Sfântul Pantelimon" urmează să fie deschisă o secție modernă de terapie intensivă, cu 30 de paturi. Medicul susține însă că unitatea nu dispune de suficient personal pentru ca secția să poată funcționa la capacitate maximă.
Cadrele medicale intră de marți în grevă generală. Cele mai mari confederații sindicale încep protestele în faţa Parlamentului
27 IulRomânia este la un pas de blocaj. Tensiunea socială atinge cote fără precedent din cauza legii care taie salariile bugetarilor. Cadrele medicale intră de marți în grevă generală, iar cele mai mari confederații sindicale încep protestele în faţa Palatului Parlamentului. Activitatea în spitale se va opri pe termen nedeterminat, iar medicii vor trata doar cazurile urgente.
Desi cadrele medicale amenință de câteva luni cu declanșarea grevei generale, autoritățile nu le-au luat în seama și nu au ținut cont de revendicările lor. Marți va fi ziua Z: medicii și asistentele își sistează activitatea. În spitale, se vor ocupa doar de urgențe.
Este pentru prima dată în ultimii 10 ani când se ajunge la greva generală în spitale.
În paralel, cele mai mari confederații sindicale din țară demarează proteste și încep pichetarea Parlamentului.
25.000 de persoane vor protesta toată săptămâna, începând de mâine, în fața Palatului Parlamentului, între orele 10.00 și 17.00.
Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional, Confederaţia Naţional Sindicală "Cartel ALFA", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România "Frăţia", Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Naţională Sindicală "Meridian" şi Blocul Naţional Sindical (BNS), solicită tuturor partidelor politice parlamentare oprirea oricărui demers parlamentar în ceea ce priveşte proiectul Legii salarizării în sectorul public.
Sindicatele amenință că protestele s-ar putea extinde și în transportul public. Reprezentantii celor mai mari cinci confederatii spun că nu vor mai participa la nicio consultare şi cer partidelor să oprească orice demers in ceea ce priveşte legea salarizării.
Răzvan Gae, vicepreședintele Sanitas: „Practic, activitatea se întrerupe în proporție de două treimi, pe termen nedefinit. Angajații vor ieși în fața spitalelor, dar pentru perioade scurte de timp, deoarece, spre deosebire de greva de avertisment, care a fost limitată, greva generală se desfășoară pe o perioadă nedeterminată. Dacă nu vom primi un răspuns, în special din partea Guvernului, Parlamentului și partidelor politice, greva va continua. Sistemul va funcționa în regim de avarie. Vom asigura toate serviciile care țin de salvarea vieții pacienților, astfel încât aceasta să nu fie pusă în pericol.”
Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România: „Puterea de cumpărare a scăzut la jumătate față de acum un an. Salariul minim și pensia medie din România sunt în jur de 2.750 de lei net, în timp ce valoarea coșului minim este de 4.530 de lei. Diferența dintre aceste valori arată că majoritatea românilor trăiesc la limita subzistenței.
Sub pretextul reducerii deficitului bugetar, veniturile noastre lunare sunt reduse constant. Trebuie să înțelegem că avem printre cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, dar prețurile sunt la nivel european sau chiar mai mari, ceea ce face viața în România aproape imposibilă.”