Antena 3 CNN Actualitate Lista țărilor din Europa care au interzis accesul românilor sau au impus restricții

Lista țărilor din Europa care au interzis accesul românilor sau au impus restricții

Ministerul Turismului din România a tras un semnal de alarmă pentru românii care vor să călătorească în Europa în următoarea perioadă și a publicat o listă cu țările care au interzis accesul românilor sau au impus restricții de acces.

Lista țărilor din Europa care au interzis accesul românilor sau au impus restricții
Sursa foto: Hepta
de Alin Tarnovschi    |    09 Sep 2020   •   20:40

În atenția persoanelor care plănuiesc să călătorească în Europa, în perioada imediat următoare: Mai multe țări din Europa au interzis accesul românilor sau au impus restricții pe teritoriul acestora, astfel:

- ITALIA: Începând cu data de 24 iulie, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile, anterioare sosirii în Italia, sunt supuse obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile. Autoritățile italiene au decis prelungirea aplicării acestor măsuri până la data de 7 octombrie.

- GERMANIA: Autoritățile Republicii Federale Germania au actualizat lista „zonelor de risc” din România, stabilită în contextul pandemiei de COVID-19. Aceasta a intrat în vigoare la data de 2 septembrie. Conform actualizării, județele Gorj și Neamț au fost retrase din categoria de risc.

- UNGARIA: Autoritățile ungare au anunţat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei, care au intrat în vigoare de marţi, 1 septembrie. Conform acestora, cetățenii străini nu pot intra în țară în scop de şedere, cu excepţia situaţiilor care fac obiectul unei derogări.

- GRECIA: Măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, se aplică începând cu data de 17 august tuturor categoriilor de persoane care intră pe teritoriul Greciei, pe cale terestră și maritimă, prin toate punctele de trecere a frontierelor cu statele vecine Republicii Elene, inclusiv Kulata-Promachonas.

Pentru mai multe detalii și informații, vă invităm să accesați următorul link: http://turism.gov.ro/web/2020/07/28/in-atentia-persoanelor-care-planuiesc-sa-calatoreasca-in-europa-in-perioada-imediat-urmatoare/ sau să consultați lista atenționărilor de călătorie pusă la dispoziție de Ministerul Afacerilor Externe: http://www.mae.ro/node/51880#null, care cuprinde toate țările din Europa și regimul pe care îl au față de cetățenii străini, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2", se arată în comunicatul Ministerului Turismului.

×
Subiecte în articol: Italia Germania
Parteneri
Mărturia unui pacient care a supravieţuit la ATI din Spitalul Pantelimon
x close