Antena 3 CNN Actualitate Locale A revenit ninsoarea în România. Drumarii au intervenit de urgență

A revenit ninsoarea în România. Drumarii au intervenit de urgență

A revenit ninsoarea în România. Drumarii au intervenit de urgență
Sursa foto: Foto: antena3.ro
de S.T.    |    16 Mar 2019   •   09:56

Drumarii harghiteni au intervenit sâmbătă dimineaţa pe mai multe drumuri din Harghita, cu material antiderapant şi utilaje de deszăpezire, după ce în zonele înalte ale judeţului s-au înregistrat ninsori.

Potrivit reprezentanţilor Secţiei de Drumuri Naţionale Harghita, s-a intervenit cu material antiderapant pe DN 13B, Gheorgheni-Praid, DN 13A, Miercurea Ciuc-Odorhei, DN 15, Topliţa-Borsec, DN 12C, Gheorgheni-Lacu Roşu.

Se mai înregistrează zăpadă pe carosabil doar pe DN 13B, Gheorgheni-Praid, în zona vârfului Bucin, unde se intervine şi cu utilaje cu lamă, întrucât pe unele porţiuni de creastă ninge viscolit. 

Poliţia recomandă şoferilor care circulă pe drumurile din judeţ să dea dovadă de prudenţă, răbdare şi atenţie maximă şi să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele în stare perfectă de funcţionare. 

Ninsori şi strat nou de zăpadă se înregistrează şi în zonele turistice înalte din judeţ, cum ar fi Băile Harghita sau Harghita-Mădăraş. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: drumari Harghita utilaje deszapezire
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close