Antena 3 CNN Actualitate Locale Automatul "Petrică", achiziționat de Primăria Focșani cu 250.000 de lei, zace de șase luni într-un depozit

Automatul "Petrică", achiziționat de Primăria Focșani cu 250.000 de lei, zace de șase luni într-un depozit

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:04 10 Mar 2023 Modificat la 16:16 10 Mar 2023
automat reciclare
Automatul "Petrică", achiziționat de Primăria Focșani cu 250.000 de euro, zace de șase luni într-un depozit Sursa foto: Captură video

Aparatul inteligent a costat un sfert de milion de lei, însă de jumătate de an este pus la păstrare într-un depozit al Primăriei Focșani.

În tot acest timp, autorităţile nu au reuşit să facă rost de avize pentru a putea amplasa automatul pe domeniul public și, totodată, caută vinovați.

"L-am bugetat, l-am propus anul trecut în aprilie, luna viitoare se face un an de când am propus, l-am achiziţionat și l-am adus în depozit în octombrie.

Eu am elaborat un regulament și trebuia să mai fie încheiat, cu o firmă de salubrizare, doar un contract de prestări servicii", a spus Alexandra Tătaru, viceprimarul municipiului Focșani.

Citește și: "Nu vreau decât să aprindeți o lumânare" | Şofer român de TIR, erou în Italia după ce a salvat o fetiţă

Pe de altă parte, primarul Focșaniului susține că viceprimarul nu cunoaşte legea.

"Referitor la obținerea documentelor de care avem nevoie, în speță, de certificatul de urbanism și de autorizația de construire, este necesar să parcurgem o procedură administrativă.

Suntem în derularea acestor proiecte, iar cei care acuză, probabil nu știu ce înseamnă administraţie și nu cunosc procedurile legale", a declarat Cristi Măsăilă, primarul orașului Focșani.

Potrivit proiectului, cei care reciclează deșeuri cu ajutorul lui "Petrică" pot primi tichete gratuite de parcare sau bilete la teatru și cinema.

Automatul poate recicla 45 de ambalaje pe minut, fiind vorba despre plastic, aluminiu și sticlă.

×
Etichete: Focșani reciclare
x close