Antena 3 CNN Actualitate Locale Caz revoltător în județul Vâlcea. O femeie decedată a zăcut ore în șir pe stradă. Care a fost răspunsul Ambulanței - VIDEO

Caz revoltător în județul Vâlcea. O femeie decedată a zăcut ore în șir pe stradă. Care a fost răspunsul Ambulanței - VIDEO

Caz revoltător în județul Vâlcea. O femeie decedată a zăcut ore în șir pe stradă. Care a fost răspunsul Ambulanței - VIDEO
06 Noi 2017   •   12:33

O femeie care s-a prăbușit pe stradă și a murit a fost lăsată acolo timp de câteva ore, chiar în fața școlii. Incidentul a avut loc într-o localitate din județul Vâlcea.

Localnicii au asistat nepuntincioși cum ambulanța a venit la locul incidentului, dar a plecat fără să ridice cadavrul din drum.

„Asta este România! Spitalul Clinic de Urgență a fost desființat. O să murim precum câinii. Asta e țara în care trăim”, a strigat disperată o tânără, potrivit voceavalcii.ro.

„În momentul primirii apelului pe 112, cu pacient căzut în stradă, am redirecționat două ambulanțe către Gorunești. 04, cea medicalizată, a reușit să administreze hipotensoarele la pacientul de la Valea Mare, lăsându-l în stand-by pentru că nu reprezenta urgență de gradul zero. Amândouă Ambulanțele s-au îndreptat către pacienta căzută în stradă. Am optat pentru această variantă deoarece 23 avea o distanță mai scurtă de parcurs, dar nu era medicalizată. 04 era medicalizată, dar ajungea mai târziu. S-au întânit la acest pacient căzut în stradă, 23 a început resuscitarea a venit și 04, au continuat împreună timp de zece minute resuscitarea. În momentul în care s-a constatat că măsurile de resuscitare nu au dat rezultate, am redirecționat 23-ul către cazul de la Valea Mare, unde fusese 04 și l-a preluat și l-a dus în spital. Echipajul 04 a rămas în stradă să aștepte echipajul de poliție pentru declararea decesului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ambulanței Vâlcea, Adrian Popescu.

 

 

×
Subiecte în articol: strada femeie Valcea
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close