Antena 3 CNN Actualitate Locale Cinci minori a furat o maşină şi au făcut accident chiar vizavi de sediul Poliţiei, în Reşiţa

Cinci minori a furat o maşină şi au făcut accident chiar vizavi de sediul Poliţiei, în Reşiţa

Un grup de cinci copii minori a furat o maşină şi a intrat cu ea în curtea unui liceu, vizavi de sediul poliţiei.

Cinci minori a furat o maşină şi au făcut accident chiar vizavi de sediul Poliţiei, în Reşiţa
de Vali Popovici    |    09 Iul 2023   •   13:40

Agenţii de la Poliția Municipiului Reșița au fost sesizați despre faptul că un autoturism a lovit gardul unei unități de învățământ din municipiu, iar ocupanții au abandonat autoturismul în curtea unității.

În scurt timp, polițiștii de la Biroul Rutier Reșița au identificat pe strada Eftimie Murgu din oraș, un grup de cinci tineri, patru băieți și o fată, toți minori, unul dintre aceștia, de 17 ani, având în mână în momentul interceptării, două plăcuțe de înmatriculare, un certificat de înmatriculare și o carte de identitate ale unui autoturism.

"Cei cinci tineri, împreună cu părinții acestora, au fost conduși la sediul poliției pentru cercetări.

Din verificările efectuate s-a stabilit că tânărul de 17 ani ar fi condus autoturismul în cauză pe strada Sportului, din direcția bulevardul A.I.Cuza către Centrul Civic, având montate plăcuțele cu numerele de înmatriculare găsite asupra lui, iar, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un gard metalic ce împrejmuiește o unitate de învăţământ.

Ulterior, acesta împreună cu ceilalți patru ocupanți ai autoturismului ar fi scos plăcuțele cu numerele de înmatriculare, părăsind autoturismul în curtea unității de învățământ.

Tânărul de 17 ani a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ pentru ambele.

Tânărul de 17 ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu figura înmatriculat în circulație, plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate pe acesta fiind atribuite unui alt autoturism.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare", se arată în comunicatul transmis presei.

×
Subiecte în articol: accident Reşiţa
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close