Antena 3 CNN Actualitate Locale Cum au înşelat două familii din România statul francez cu 1,7 miloane de euro

Cum au înşelat două familii din România statul francez cu 1,7 miloane de euro

Cum au înşelat două familii din România statul francez cu 1,7 miloane de euro
Sursa foto: Facebook/sandu.hazamat
02 Mai 2019   •   23:44

Două familii din oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, sunt acuzate de autorităţile franceze că timp de doi ani au încasat ilegal alocaţii familiale şi sociale din partea statului francez, prejudiciul fiind evaluat la aproape 2 milioane de euro.

Pe 16 aprilie, anul curent, Tribunalul de Mare Instanţă din Valenciennes din Franţa a emis patru mandate europene de arestare pe numele a patru cetăţeni români de etnie romă din oraşul Murgeni din judeţul Vaslui. 

Cei patru romi puşi sub acuzare de procurorii fracezi sunt două cupluri, soţ-soţie, şi împotriva lor procurorii francezi au început urmărirea penală, fiind acuzaţi de escrocherie în bandă organizată, fals, utilizarea falsului în acte, fals într-un document administrativ care stabileşte un drept, o identitate, o calitate sau o acordare a unei autorizaţii, ascunderea unei crime (faptă penală n.r.) în bandă organizată, spălare de bani în formă agravată, participarea la o conspiraţie criminală pentru a pregăti o infracţiune, nejustificarea de resurse (fonduri) în bandă organizată, scrie adevarul.ro.

Cei patru inculpaţi, soţii Tincuţa şi Hazamat Sandu, respectiv Irina şi Virgil Sandu, au fost reţinuţi în aceeaşi zi de autorităţile judiciare din Vaslui.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close