Antena 3 CNN Actualitate Locale Demisie-șoc în ziua votului. Un liberal și-a depus demisia din funcția de consilier județean

Demisie-șoc în ziua votului. Un liberal și-a depus demisia din funcția de consilier județean

Demisie-șoc în ziua votului. Un liberal și-a depus demisia din funcția de consilier județean
Sursa foto: Foto: pixabay.com
10 Noi 2019   •   19:05

Liberalul George Măndilă și-a depus demisia din funcția de consilier județean, documentul fiind depus la partid și urmează să fie înregistrat la Consiliul Județean Constanța. Gestul a fost motivat de "probleme personale".

Demisia intră în vigoare, conform surselor noastre, din data de 10 noiembrie 2019. Următorul în lista PNL pentru Consiliul Județean Constanța este medicul veterinar Nicolae Ciucă. Rămâne de văzut câna nume va intra pe ordinea de zi a unei viitoare ședințe și constatarea încetării mandatului lui Măndilă, respectiv validarea lui Ciucă.

Chiar dacă sursele noastre au vorbit despre "motive personale" care au dus la demisia lui Măndilă, amintim că acesta a absentat inexplicabil de la ședința din 30 iulie 2019, atunci când PNL avea nevoie de cât mai multe voturi pentru a constitui o comisie de alocare a fondurilor în județ, respectiv pentru a "trânti" proiectele inițiate de PSD, scrie replicaonline.ro.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close