Doamnele și domnișoarele din București vor avea parte de mai multe gratuități și evenimente speciale pe 8 martie 2026, de Ziua Internațională a Femeii, unele valabile chiar pe tot parcursul lunii. Autorități locale și instituții culturale au anunțat în aceste zile o serie de inițiative dedicate „lunii femeii”, de la acces gratuit la expoziții până la programe de sănătate.
Analize gratuite pentru femei, toată luna martie 2026, în Sectorul 2
Una dintre cele mai importante inițiative vine din Sectorul 2 al Capitalei. Femeile care locuiesc aici vor putea beneficia, pe parcursul lunii martie, de analize medicale gratuite, inclusiv investigații complexe precum CT și RMN, potrivit primarului Rareș Hopincă.
Edilul a anunțat, joi, pe Facebook, că programul este realizat printr-un parteneriat cu o clinică privată și este dedicat celebrării femeilor din sector. În același timp, Primăria Sectorului 2 lansează și un program de testare pentru depistarea cancerului colorectal, în colaborare cu Spitalul Universitar de Urgență București.
„Ne dorim ca fiecare locuitor al Sectorului 2 să aibă acces mai ușor la servicii medicale și la programe de prevenție”, a transmis primarul.
Intrare gratuită pentru femei, de 8 martie 2026, la MNAR
Un alt „cadou” de 8 martie vine din zona culturală. Muzeul Național de Artă al României a anunțat că doamnele și domnișoarele vor beneficia de intrare liberă duminică, 8 martie, la expoziția „RomânIA. Reprezentarea identitară a portului popular în artă”.
Expoziția reunește peste 300 de piese din patrimoniul muzeului, dar și din colecții ale altor muzee naționale și internaționale, colecții private sau de la artiști contemporani. Evenimentul explorează modul în care portul popular românesc a fost reprezentat în artă și compară aceste reprezentări cu costumele tradiționale ale minorităților din România sau ale unor regiuni vecine, precum Ucraina, Moldova și Bulgaria.
Expoziția poate fi vizitată până pe 15 martie, cu program normal: miercuri – vineri între orele 10:00 și 18:00, iar sâmbătă și duminică între 11:00 și 19:00.
Intrări gratuite în București de 8 martie 2026
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Muzeul oferă intrare gratuită femeilor de Ziua Internațională a Femeii, 8 martie, invitația fiind de a vizita expozițiile permanente într-o plimbare „în ritm de primăvară” prin muzeu.
Muzeul Hărților și Cărții Vechi
Instituția a anunțat că doamnele și domnișoarele pot vizita gratuit muzeul pe 8 martie 2026, cu ocazia Zilei Femeii.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
În perioada începutului de martie se desfășoară și Târgul de Mărțișor, iar muzeul a anunțat că oferă intrare gratuită femeilor în ziua de 8 martie, alături de activitățile și standurile din cadrul târgului.
SpringFest Kiseleff, pe 7 și 8 martie 2026
În paralel, Capitala găzduiește și mai multe evenimente dedicate primăverii și Zilei Femeii. De exemplu, în perioada 7–8 martie are loc „SpringFest Kiseleff – Festivalul Tradițiilor și al Femeii”, unde vizitatorii pot găsi produse handmade, flori, obiecte tradiționale și cadouri specifice sezonului.
Tot în această perioadă, bucureștenii pot participa la târguri și evenimente dedicate începutului primăverii, inclusiv târguri de mărțișoare sau evenimente culinare și culturale organizate în mai multe zone ale orașului.
8 martie – Ziua Internațională a Femeii
Ziua de 8 martie este sărbătorită în fiecare an în întreaga lume ca Ziua Internațională a Femeii, fiind dedicată drepturilor femeilor, realizărilor sociale, economice și culturale ale acestora, dar și luptei pentru egalitate de gen.
Originea sărbătorii datează de la începutul secolului XX, în contextul mișcărilor pentru drepturile femeilor și pentru condiții de muncă mai bune. Prima celebrare a avut loc în 1911, în mai multe țări europene, iar în 1975 Organizația Națiunilor Unite a oficializat ziua de 8 martie ca sărbătoare internațională.
În România, 8 martie este asociată atât cu Ziua Femeii, cât și cu Ziua Mamei, fiind marcată prin evenimente culturale, activități dedicate femeilor și gesturi simbolice precum oferirea de flori sau cadouri.