Antena 3 CNN Actualitate Locale Primele imagini oficiale cu Pasajul Unirii din București. Se redeschide odată cu începerea școlii

Primele imagini oficiale cu Pasajul Unirii din București. Se redeschide odată cu începerea școlii

Circulația în Pasajul Unirii din București se redeschide odată cu începerea noului an școlar, a anunțat primarul Daniel Băluță pe pagina de Facebook. Edilul a prezentat și un filmuleț, cum arăta pasajul înainte de începerea lucrărilor de punere în siguranță și cum arată acum.

Primele imagini oficiale cu Pasajul Unirii din București. Se redeschide odată cu începerea școlii
Sursa foto: Facebook/ Daniel Băluță
de Mia Lungu    |    02 Sep 2022   •   21:36

”Punem la punct ultimele detalii la Pasajul Unirii! 77 de zile, 1.848 de ore de muncă, 300 de oameni zilnic pe șantier. Un efort extraordinar din partea echipei”, a scris primarul Daniel Băluță pe pagina de Facebook.

”Vom circula prin pasajul Unirii odată cu începerea noului an școlar”, a răspuns Băluță unui cetățean care a comentat la postare și a întrebat când va fi reluată circulația prin pasaj.

Lucrările de punere în siguranță a pasajului au început pe 19 iunie, au durat două luni și jumătate și au costat 12 milioane de euro.

Punem la punct ultimele detalii la Pasajul Unirii! 77 de zile, 1.848 de ore de muncă, 300 de oameni zilnic pe șantier. Un efort extraordinar din partea echipei. Vă mulțumesc tuturor! #haicasepoate #s4capitalabucurestiului #totulpentruoameni #danielbaluta

Posted by Daniel Băluță on Friday, 2 September 2022

Ce lucrări s-au făcut la Pasajul Unirii

  • izolarea infiltrațiilor de la nivelul părții carosabile, punerea în siguranță a pereților
  • au fost eliminate părțile arhitecturare care puteau să cadă, au fost umplute fisurile din pereți cu mortare speciale
  • pereții au fost placați cu aproximativ 3000 de panouri metalice, s-au înlocuit rețelele edilitare
  • s-a montat un nou sistem de supraveghere video
  • s-a montat un sistem de ventilație performant, conceput special pentru aerisirea tunelurilor rutiere, compus din 60 de ventilatoare, care au două funcțiuni - se activează când nivelul noxelor devine ridicat și, în caz de incendiu, se activează ca fumul să fie scos din tunel.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close