Antena 3 CNN Actualitate Locale Municipiul din România unde se majorează chiriile pentru locuințele sociale: Prețul pe metru pătrat crește cu 150%

Municipiul din România unde se majorează chiriile pentru locuințele sociale: Prețul pe metru pătrat crește cu 150%

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 14:54 21 Apr 2026 Modificat la 14:54 21 Apr 2026
municipiu oras tulcea romania
Municipiul Tulcea. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Cuantumul chiriilor percepute de autorităţile locale din România pentru locuinţele sociale s-a majorat, pentru prima dată în ultimii 11 ani, conform unei hotărâri de Guvern adoptată la începutul acestei luni şi intrată în vigoare pe data de 7 aprilie, atunci când a fost publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă făcut public marţi de Primăria municipiului Tulcea, actele adiţionale la contractele de închiriere pentru locuinţele din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale au fost întocmite în baza hotărârii de Guvern nr. 193/2026.

„Menţionăm că actualizarea chiriei se aplică de la data intrării în vigoare a actului normativ, independent de semnarea actelor adiţionale. Refuzul semnării actului adiţional atrage rezilierea contractului, în condiţiile legii”, se specifică în comunicatul de presă.

Datele furnizate Agerpres de autoritatea locală arată că în municipiu există circa 600 de locuinţe sociale ale căror contracte vor fi modificate, cuantumul chiriilor urmând să crească de la 0,8 lei la circa 2 lei, pe metru pătrat.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close