Antena 3 CNN Actualitate Locale Nașă cercetată pentru furt, după ce și-a recuperat cadoul de nuntă de la fină, în Suceava

Nașă cercetată pentru furt, după ce și-a recuperat cadoul de nuntă de la fină, în Suceava

O femeie din Drăgoiești, județul Suceava, este cercetată pentru furt, după ce, în calitate de nașă, și-a recuperat cadoul de nuntă de la fina sa.

Nașă cercetată pentru furt, după ce și-a recuperat cadoul de nuntă de la fină, în Suceava
Sursa foto: Pixabay
23 Apr 2020   •   15:45

Scandalul între nașă și fina sa s-a produs marți, 21 aprilie 2020, în localitatea Drăgoiești.

După ce s-a trezit cu nașa în casă, care încerca să îi fure televizorul și cuptorul de pâine, fina a sunat la numărul unic de urgență 112.

"Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Gura Humorului au fost sesizați de către B. Petronela, de 32 ani, din com. Drăgoiești, despre faptul nașa sa, P.Nicoleta, de 29 ani, din aceeași localitate, i-a furat lucruri din casă.

În urma cercetărilor a fost identificată apelanta, care a declarat că în jurul orei 19.00, în timp ce se afla la locuința sa împreună cu cei trei copii minori, a venit la ea nașa de cununie împreună cu o fiică de-a sa, ocazie cu care i-a luat un TV și un cuptor electric de pâine pe care le primise cadou de la acesta la data de 12 mai 2019.

Cu ocazia verificărilor efectuate a fost identificată și P. Nicoleta la locuința sa, ocazie cu care aceasta a declarat verbal că a avut unele divergențe cu B. Petronela ocazie cu care acesta i-a înmânat TV-ul și cuptorul electric făcute cadou cu ocazia nunții, având și documentele prin care atestă că le-a cumpărat.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de furt, prejudiciul fiind de 1.000 lei", se arată într-o informare a Poliției.

×
Subiecte în articol: Suceava
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close