Antena 3 CNN Actualitate Locale O prostituată din Deva a fost bătută și tâlhărită de clientul ei pentru ca l-a trimis la duș

O prostituată din Deva a fost bătută și tâlhărită de clientul ei pentru ca l-a trimis la duș

O prostituata din Deva a fost bătută și furată de toți banii de un client italian pentru că l-a trimis să se spele.

o_1dus7ug1l16arbntvim1317mo1b.jpeg
18 Ian 2020   •   13:51

În noaptea de 14 ianuarie, femeia se afla împreună cu un client în vârstă de 45 de ani, cetăţean italian, în camera unde urma să îşi ofere serviciile sexuale, pentru suma de 200 de lei.

Într-o încăpere alăturată se afla „partenerul” tinerei, relatează adevarul.ro.

La un moment dat, însă, românca i-a cerut italianului să se spele. Acesta i-a cerut banii, însă ar fi fost refuzat. Cearta a degenerat, iar bărbatul a părăsit apartamentul. „Femeia le-a declarat poliţiştilor că, pe fondul unor neînţelegeri avute cu un bărbat, a cărui identitate nu a putut-o preciza, cu privire la o sumă de bani, aceasta a părăsit apartamentul, însă a revenit la scurt timp şi a intrat în locuinţă, însoţit de trei persoane. Una dintre cele patru persoane le-a aplicat femeii şi tânărului de 26 de ani mai multe lovituri, le-au sustras 200 de lei, după care au părăsit apartamentul. În cauză, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

×
Subiecte în articol: deva prostituata
Citește mai multe din Locale
» Vezi toate știrile din Locale
Cele mai noi știri
Parteneri
x close