Antena 3 CNN Actualitate Locale O șoferiță beată a intrat în coliziune cu un alt autoturism: Femeia a fost grav rănită

O șoferiță beată a intrat în coliziune cu un alt autoturism: Femeia a fost grav rănită

O femeie care conducea o maşină având o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost rănită marţi seara, după ce a fost implicată într-un accident rutier pe DN65, între Slatina şi Găneasa, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Olt.

O șoferiță beată a intrat în coliziune cu un alt autoturism: Femeia a fost grav rănită
Sursa foto: sursă foto: Gazeta Oltului.ro
04 Feb 2020   •   21:05

Potrivit sursei citate, femeia ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe sensul opus, apoi s-a răsturnat.

"În data de 4 februarie, în jurul orelor 19,00, un accident rutier s-a produs pe DN 65-E574 pe raza localităţii Găneasa. Poliţiştii Serviciului Rutier s-au deplasat la faţa locului, iar din primele cercetări se pare că o femeie din oraşul Piatra Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65-E 574 din direcţia Slatina-Găneasa, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi intrat pe contrasens şi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula din sens invers. Cele două autoturisme au părăsit partea carosabilă, primul răsturnându-se. În urma impactului, conducătoarea auto a avut nevoie de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest, femeia a avut o alcoolemie de 0.69 mg/ l alcool pur în aerul expirat", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close