Antena 3 CNN Actualitate Locale Peste cât timp se reumple Lacul Vidraru. Un elicopter, folosit la lucrările de retehnologizare a barajului, iar scenele au fost filmate

Peste cât timp se reumple Lacul Vidraru. Un elicopter, folosit la lucrările de retehnologizare a barajului, iar scenele au fost filmate

A.E.D.
3 minute de citit Publicat la 13:17 06 Mar 2026 Modificat la 13:17 06 Mar 2026
colaj 2 poze in care apare Barajul Vidraru, dar şi lacul de acumulare
Lacul de acumulare de la Barajul Vidraru se reumple în aprilie. Sursa colaj foto: Facebook/ Electromontaj

Hidroelectrica anunță că lucrările de retehnologizare la Barajul Vidraru se apropie de final, menţionând când se reumple lacrul de acumulare. Proiectul de amploare a implicat golirea completă a Lacului Vidraru, potrivit unui mesaj publicat de companie pe LinkedIn. Mai mult, în cadrul intervențiilor de retehnologizare a Barajului Vidraru s-a folosit un elicopter, iar momentele acestea au fost filmate. Golirea Lacului Vidraru a început pe 1 august 2025, iar acesta se va reumple luna viitoare.

S-a folosit un elicopter în cadrul lucrărilor de retehnologizare a Barajului Vidraru

Oficialii din cadrul companiei de stat au mai menţionat că montarea grătarului des în zona prizei de apă, esențial pentru protecția instalațiilor hidrotehnice, implică operațiuni complexe, inclusiv folosirea unui elicopter, având în vedere dificultatea accesului.

"Misiune logistică de precizie la Vidraru! Am transportat cu succes grătarele la priza de apă. Dimensiuni uriașe, teren dificil, execuție impecabilă. Încă un pas pentru energia verde a României!", au transmis reprezentanţii de la Electromontaj într-o postare pe Facebook, unde au postat şi o înregistrare cu elicopterul folosit la lucrările de retehnologizare a Barajului Vidraru. 

"(...). Deși transportul propriu-zis s-a încheiat astăzi (n.r.: miercuri), succesul acestei etape este rezultatul unui efort de concepție și planificare logistică început în urmă cu un an. Gradul ridicat de complexitate al operațiunii a fost determinat de dimensiunile componentelor și de configurația geografică specifică zonei Vidraru, necesitând soluții tehnice personalizate pentru manipulare și transport.

Transportul acestor componente la priza de apă a reprezentat una dintre cele mai mari provocări logistice ale proiectului de până acum și confirmă expertiza tehnică și capacitatea de planificare pe care Electromontaj le aduce în proiectele de infrastructură critică", au precizat oficialii de la Electromontaj într-o postare pe Facebook, unde au publicat câteva imagini în care apare elicopterul utilizat la intervenţiile de retehnologizare a Barajului Vidraru. 

Hidroelectrica: Procesul de umplere controlată a Lacului Vidraru va începe în aprilie 2026

"Lucrările din cadrul proiectului de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru continuă într-un ritm susținut. În aceste zile, în zona prizei de apă a barajului Vidraru se desfășoară montajul panourilor grătarului des, un element esențial pentru protecția instalațiilor hidrotehnice ale centralei.

Din cauza accesului dificil în această zonă, transportul și poziționarea panourilor se realizează cu ajutorul unui elicopter, o operațiune complexă care necesită coordonare precisă și respectarea strictă a condițiilor de siguranță", au explicat reprezentanţii Hidroelectrica pe pagina de LinkedIn a companiei.

Lacul Vidraru, una dintre cele mai mari acumulări din România, va începe procesul de umplere controlată în luna aprilie 2026, conform estimărilor companiei, citată de publicația e-nergia.ro.
 
"Procesul de reumplere a lacului de acumulare Vidraru este programat să înceapă în luna aprilie 2026 (…). Estimarea actuală este ca, în condițiile unei hidraulicități de 80% din media multianuală, nivelul minim de exploatare al lacului să fie atins în jurul lunii octombrie 2026. Umplerea lacului va fi direct influențată de evoluția debitelor și a precipitațiilor din bazinul hidrografic al râului Argeș", a mai precizat Hidroelectrica.

Proiectul de retehnologizare, demarat în noiembrie 2024, reprezintă o investiție de 200 de milioane de euro, atribuită după cinci licitații eșuate. Această inițiativă strategică vizează modernizarea unei infrastructuri vitale pentru securitatea energetică a României.

Golirea controlată a Lacului Vidraru a început pe 1 august 2025 și, conform planului, urma să se încheie pe 28 februarie 2026, fiind deja aproape finalizată.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close