Antena 3 CNN Actualitate Locale Plimbarea cu mocănița de la Sovata, o experiență de neuitat pentru turiști. Prețul plătit pentru o călătorie

Plimbarea cu mocănița de la Sovata, o experiență de neuitat pentru turiști. Prețul plătit pentru o călătorie

A început un nou sezon de călătorii cu mocănița de la Sovata. O plimbare durează două ore, timp în care turiștii admiră pădurile și peisajele frumoase din zonă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Apr 2024   •   19:50

Cu mocănița de la Sovata, turiștii descoperă o lume cu peisaje unice, legende și mistere.

Trenul circulă cu cel mult 35 de km/h, astfel că vizitatorii pot admira pădurile și peisajele frumoase din zonă.

Peronul de la Sovata devine neîncăpător la deschiderea sezonului de călătorii.

Zeci de turiști așteaptă să-și ocupe locul în mocăniță și să pornească într-o călătorie de poveste.

Locomotiva a fost construită în anul 1949, în Polonia, iar vagoanele în 1953.

"Traseul are 14 kilometri până la Câmpul Cetății și 14 kilometri întors. Călătoria durează cam două ore, cu o pauză de aproximativ 30 de minute la capătul liniei, unde se află un muzeu", a spus Mircea Greab, administrator mocăniță Sovata.

Mocănița circulă de vineri până duminică, de trei ori pe zi. O călătorie costă 70 de lei pentru adulți și 50 de lei pentru copii.

×
Subiecte în articol: Mocăniță Sovata calatorie preturi
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close