Un accident teribil a avut loc în judeţul Iaşi. Trei oameni care mergeau pe calea ferată au fost spulberaţi de un tren care venea de la Bucureşti.
Cel care a dat alarma la 112 a fost mecanicul locomotivei, iar echipaje de salvare şi descarcerare au fost trimise imediat în zonă, în apropierea comunei Ciurea.
Când au ajuns, două dintre cele trei persoane, un bărbat de 40 de ani şi o tânără de 20, erau deja decedate.
Soţia bărbatului mort, o femeie de 40 de ani, a fost găsită în viaţă şi transportată de urgenţă la spital.
Din primele informaţii, cei trei locuiau în apropierea căii ferate.
Iată primele imagini de la fața locului!