Antena 3 CNN Actualitate Locale Simbolul Bucovinei, răpus de muntele iubit. Vlad George Nisioi a murit la doar 14 ani

Simbolul Bucovinei, răpus de muntele iubit. Vlad George Nisioi a murit la doar 14 ani

Simbolul Bucovinei, răpus de muntele iubit. Vlad George Nisioi a murit la doar 14 ani
Sursa foto: Facebook/Nisioi George Vlad
02 Mai 2019   •   23:09

O nenorocire a zguduit oraşul sucevean Câmpulung Moldovenesc. Vlad George Nisioi, un adolescent de 14 ani, considerat imaginea simbol a Rarăului, a murit fulgerător în a doua zi de Paşte, după ce a căzut de pe o stâncă. Nenorocirea s-a produs chiar în locul pe care copilul îl iubea atât de mult: masivul Rarău.

Tragedia a avut loc luni după-amiază, în jurul orei 17.00, în timp ce copilul de 14 ani, care locuia în zona Izvorul Alb din localitate, se juca împreună cu alţi copii pe stâncile din zona ”Piatra Buchii”. Cu toţii cunoşteau bine zona, însă Vlad George Nisioi s-a urcat la un moment dat pe o stâncă foarte înaltă aflată pe partea stângă a drumului care merge spre Pârtia Rarău, de unde, într-un moment de neatenţie, a căzut în gol de la aproximativ 50 de metri înălţime, potrivit adevarul.ro.

Nu a avut practic nici o şansă. Cei care erau cu el au sunat la 112. Au fost trimise echipe de ajutor la faţa locului. O ambulanţă  l-a preluat pe băiat în stare gravă şi l-a transportat la spital. Acolo medicii au încercat aducerea la viaţă a băiatului, însă, într-un final, medicii au fost nevoiţi să accepte realitatea cruntă şi să declare decesul. 

Vlad George Nisioi era considerat imaginea simbol a Rarăului, apărând într-o mulţime de materiale promoţionale ale zonei.

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close