Antena 3 CNN Actualitate Locale Stația „Bufnița” din Craiova a împărțit locuitorii în două tabere. Cum li se pare noul refugiu de autobuz: „O să se înghesuie turiștii”

Stația „Bufnița” din Craiova a împărțit locuitorii în două tabere. Cum li se pare noul refugiu de autobuz: „O să se înghesuie turiștii”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 15:24 16 Mar 2026 Modificat la 15:24 16 Mar 2026
statia bufnita lemn autobuz craiova
Stația Bufnița din Craiova. Sursa foto: Lia Olguța Vasilescu via Facebook

O nouă stație de autobuz instalată în apropierea Parcul Nicolae Romanescu din Craiova a stârnit numeroase reacții pe rețelele sociale, după ce autoritățile locale au prezentat proiectul. Stația, realizată din lemn, în formă de bufniță, a devenit rapid subiect de dezbatere online, iar opiniile internauților s-au împărțit între aprecieri, glume și critici.

Anunțul a fost făcut de primarul Lia Olguța Vasilescu, care a publicat imagini cu noua construcție pe pagina sa de Facebook.

„O nouă stație de autobuz creată de Eco Urbis a fost montată în zona Parcului Romanescu. Sperăm să se înscrie curând printre obiectivele agreate de craioveni și să îi convingă pe cât mai mulți să circule cu autobuzul. În curând vor apărea și alte stații de autobuz atractive, în diferite colțuri ale orașului, executate de Secția Creație a Eco Urbis”, a transmis edilul.

Totuși, la postarea respectivă comentariile au fost restricționate, astfel că utilizatorii nu au putut discuta direct pe pagina primarului.

Reacții împărțite pe rețelele sociale

Discuțiile s-au mutat rapid pe alte pagini dedicate orașului. Pe o pagină populară de Facebook despre Craiova au fost publicate imagini de la instalarea stației, iar comentariile nu au întârziat să apară.

Unii internauți au apreciat ideea și au considerat că proiectul aduce un plus de originalitate orașului. „Frumos, și totodată un punct de reper pentru turiști”, a scris o utilizatoare. Un alt comentariu a descris stația drept „creativă”, în timp ce altcineva a spus că ar putea deveni un simbol interesant pentru zonă.

Alții au privit însă inițiativa cu scepticism sau ironie. „Ceva mai kitschos nu există”, a comentat un utilizator, în timp ce altul a spus că „se putea amenaja ceva mult mai estetic” și că „o să se înghesuie turiștii în acea stație, ce glumă bună”. O utilizatoare o consideră „urâtă foc!”

Un craiovean a atras atenția și asupra problemelor din alte zone ale orașului: „Pe strada Brestei sunt stații de autobuz și nu este nici măcar o copertină, stai în ploaie sau vara în căldură”.

„Exact ca-n bacul cu bufnița.”, glumește cineva.

Au existat și comentarii în care oamenii au criticat prioritățile administrației locale, în timp ce alții au apărat proiectul și au spus că orice inițiativă de modernizare a orașului este binevenită.

Posibile noi stații tematice în Craiova

Potrivit anunțului făcut de primarul Lia Olguța Vasilescu, stația în formă de bufniță nu ar fi singura de acest fel. În perioada următoare ar putea apărea și alte stații de autobuz cu design special în diferite zone ale orașului, realizate de Secția de Creație a companiei Eco Urbis.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close