Antena 3 CNN Actualitate Locale Surpriză la ferma unui bărbat din Cluj | Una dintre găinile sale a făcut cel mai mic ou din Ardeal

Surpriză la ferma unui bărbat din Cluj | Una dintre găinile sale a făcut cel mai mic ou din Ardeal

”Cred ca dețin cele mai mici ouă de găină", spune încântat clujeanul care a făcut publice imaginile cu un ou de 5,1 grame.

Surpriză la ferma unui bărbat din Cluj | Una dintre găinile sale a făcut cel mai mic ou din Ardeal
Sursa foto: Pixabay | Pexels
de Claudia Popovici    |    05 Iun 2023   •   22:27

Descoperirea a avut loc la o fermă din Sanmarghita, Cluj, acolo unde un clujean deţine 34 de găini. Mare i-a fost mirarea când a găsit oul minuscul, atât de mic încât încape într-un dop de pet și este puțin mai mare în diametru decât o monedă de 10 bani. 

Bucuros, bărbatul a făcut publice imaginile inedite. 

"Cred ca dețin cele mai mici ouă de găină, cel puțin din județul nostru. Dețin o mică fermă de 34 găini, majoritatea australorp. Am 4 ouă colectate în decurs de un an. Senzația colecției este un ou făcut zilele trecute, de numai 5,1 grame”, a spus bărbatul pentru stiridecluj.ro

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Oul de la Cluj este cu atât mai valoros cu cât în Cartea Recordurilor există un britanic care a primit premiul pentru cel mai mic ou din lume care cântărește doar 7 grame.

În aceste condiţii, clujeanul pare să fi doborât recordul. Mai trebuie contactați cei de la Cartea Recordurilor pentru a veni să ateste "minunea"

Tot la ferma bărbatului, în 2022, una din găinile sale a făcut un ou de data asta "gigant" cu o greutate de 109 grame. 

×
Subiecte în articol: Cluj Ardeal ou
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close