x close

Un bărbat din Sibiu a fost arestat după ce a recunoscut că şi-a omorât soţia

de S.T.    |    05 Dec 2019   •   16:20
Un bărbat din Sibiu a fost arestat după ce a recunoscut că şi-a omorât soţia 534 Foto: Poliția Româna/Facebook

Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost arestat după ce a recunoscut că şi-a omorât soţia, în timp ce se certau, a anunţat joi, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean.

„La data de 3.12.2019, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 199 alin. 1 raportat la art. 195 Cod penal Din cercetările efectuate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: În dimineaţa de 2.12.2019, cei doi soţi: victima în vârstă de 66 ani, născută şi domiciliată în judeţul Sibiu şi inculpatul, în vârstă de 68 ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu, care locuiau împreună dar în camere separate, se certau în locuinţă, în camera locuită de inculpat. Victima îl certa şi îl înjura, iar la un moment dat, vrând să îi închidă gura, inculpatul a lovit-o pe victimă la nivelul feţei şi a strâns-o de gât, aceasta decedând ulterior”, se arată în comunicatul prim procurorului Ion Veştemean.

Potrivit sursei citate, bărbatul acuzat de crimă a încercat ulterior „să ingereze o cantitate de erbicid şi a dormit alături de cadavru”. A doua zi autorul a anunţat un vecin cu privire la faptă, iar acesta l-a informat pe fiul victimei despre incident.

Inculpatul şi-a recunoscut fapta, „arătând însă că doar ar fi lovit-o pe fosta sa soţie cu muchia palmei la nivelul bărbiei, nu că ar fi strâns-o de gât.”

„La data de 04.12.2019 a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, iar prin ordonanţa din 04.12.2019 a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 199 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 C.pen. şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat. Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa procurorului din data de 04.12.2019 s-a dispus reţinerea suspectului pe o perioadă de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 199 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 C.pen., Ulterior procurorul de caz a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile, iar instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile”, se mai menţionează în comunicatul menţionat. 

Sursă: Agerpres
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati