Antena 3 CNN Actualitate Locale Viu, dar în stare de putrefacție, la spital. Medicii spun că nu au mai văzut niciodată așa ceva - VIDEO

Viu, dar în stare de putrefacție, la spital. Medicii spun că nu au mai văzut niciodată așa ceva - VIDEO

Viu, dar în stare de putrefacție, la spital. Medicii spun că nu au mai văzut niciodată așa ceva - VIDEO
Sursa foto: Foto: Agerpres
21 Iul 2017   •   16:16

Caz șocant în Vaslui. Un bărbat în vârstã de 67 de ani a fost adus cu ambulanta, la Spitalul Judetean de Urgență, având laba piciorului stâng în stare de putrefacție. Nu mai avea pic de carne si i se vedeau doar oasele. Atât echipajul de pe Salvare, cât si cadrele medicale care l-au preluat la spital au rămas uimite de starea pacientului, informează vremeanoua.ro.

 “Am câtiva ani de când lucrez pe ambulantã, însă un caz ca cel de azi nu am mai vãzut”, ne-au declarat angajatii SAJ care l-au adus pe Ion Bolboceanu la spital. Potrivit medicilor vasluieni, pacientul suferea de arteriopatie obliterantã, iar în ultimele luni fãcuse gangrenã la piciorul respectiv. A mai fost internat la SJU Vaslui, însã la acea vreme a refuzat amputarea piciorului. Ieri, ajuns în al 12-lea ceas, acesta si-a dat acordul, iar azi va intra în sala de operatie unde medicii vor încerca sã mai salveze ce se mai poate salva din piciorul bolnav.

Imagini impresionante, aici.

×
Subiecte în articol: spital medici
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close