Antena 3 CNN Actualitate Lucian Bode, despre criminalul violator din Corbu: "Este vorba de ore până va fi reținut. Sunt foarte multe forțe dizlocate acolo"

Lucian Bode, despre criminalul violator din Corbu: "Este vorba de ore până va fi reținut. Sunt foarte multe forțe dizlocate acolo"

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a făcut câteva precizări despre cazul crimei odioase din Corbu, județul Constanța. Acolo unde un tată și-a pierdut viața, încercând să își apere fiica cea mare de un infractor care a intrat în casă și a vrut să o violeze. Fiica lui cea mică, în vârstă de 15 ani, a sunat la 112 după ce și-a pierdut tatăl, mama ei a fost rănită iar sora ei cea mare a fost violată de criminal.

Lucian Bode, despre criminalul violator din Corbu: "Este vorba de ore până va fi reținut. Sunt foarte multe forțe dizlocate acolo"
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    02 Iul 2021   •   11:04

"Avem mai mulți suspecți. Eu cred că este vorba de ore în care suspectul va fi reținut. Avem declarațiile a doi martori care au fost în casă. La ora 3:46 s-a primit apelul. Din păcate avem o persoană decedată. Vom vedea care este mobilul acestei crime, răzbunare, jaf. Vom vedea dacă au dispărut din casă bani sau alte obiecte de valoare.", a declarat Lucian Bode, vineri.

Audiem martori și cel mai important lucru este că echipa complexă sub coordonarea procurorului să identifice autorul și să îl aducă în față instanței.

Sunt foarte multe forțe dizlocate acolo pentru a prinde infractorul.

Un bărbat cu cagulă a intrat în casă, peste o familie din Constanța, unde a violat-o pe fiica de 20 de ani și l-a omorât pe tatăl acesteia

O tragedie zguduie localitatea Corbu din Constanța. În noaptea de joi spre vineri, o fată de 14 ani a sunat disperată la 112 unde a anunțat că sora ei a fost violată și că tatăl ei a fost înjunghiat. Unchiul fetei a povestit toată tragedia.

”M-a sunat soția lui la 4 fără 20 că a intrat cineva peste ei în casă, a dat cu cuțitul în fratele meu și a violat fata cea mare. Erau foarte speriați! Erau trei copiii (în casă, n. red.).

Doi minori și unul major. Din ce am înțeles de la cumnata mea, criminalul, că altfel nu pot să îi spun, ar fi întrebat care e minoră, dintre fete. Și a luat-o pe cea mare. A zis că de cea mică nu se atinge că este minoră. De soție nu s-a atins, a luat-o pe cea mare în dormitor și... Fratele meu a încercat să intre peste ei, să își apere copilul. Atunci ar fi dat cu cuțitul, cu sabia, nu știu cu ce i-a dat”, a povestit unchiul victimei. 

Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 04:00, de către o minoră, care anunța că tatăl ei a fost ucis și că sora ei, în vârstă de 20 de ani, a fost violată.

Este vorba despre un bărbat care a intrat peste familie, în casă, purtând cagulă și mănuși. Acesta a cerut, inițial, bani, însă ulterior a ajuns să o violeze pe tânăra de 20 de ani și să îl ucidă pe tatăl acesteia, care încerca disperat să își salveze fiica. 

În tot acest timp, bărbatul ar fi închis-o pe soția victimei în baie, nu înainte însă de a o lovi și pe ea. 

După atac, bărbatul a furat 200 de lei din casă și a dispărut. 

Polițiștii se află, în acest moment, la fața locului, de unde încearcă să adune amprente și probe pentru a-l putea identifica pe atacator.

În cazul în care va fi prins, agresorul va fi pus sub acuzația de omor și riscă ani grei de închisoare.

 

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close