Lucrătorii din porturi protestează în Bucureşti

09 Oct 2007   •   10:41
Lucrătorii din porturi protestează în Bucureşti
Membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare din România au venit în Bucureşti, unde au protestat în faţa Ministerului Transporturilor. Ei sunt nemulţumiţi de modificarea Ordonanţei cu privire la activitatea din porturile maritime. Sindicaliştii reclamă că forma finală a actului normativ, intrat în vigoare luna trecută, nu cuprinde şi solicitările lor privind combaterea muncii la negru din porturi şi respectarea drepturilor angajaţilor.

La protestul de marţi au participat 500 de sindicalişti din Constanţa, angajaţi de pe platformele portuare din Brăila, Tulcea şi Galaţi, precum şi reprezentanţi ai Blocului Naţional Sindical.

În cazul în care nu se va ajunge la nicio înţelegere cu ministrul Transporturilor, sindicaliştii au anunţat că, pe 15 octombrie, vor întrerupe lucrul timp de o zi.

Sindicatele portuare au încheiat negocierile cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, obţinând o amânare de două săptămâni a discutării HG 86/2007 în Senat, timp în care liderii lor trebuie să facă o propunere de înfiinţare a unei agenţii pentru rezerva forţei de muncă din porturi.

MINISTRUL TRANSPORTURILOR, LUDOVIC ORBAN ? {a}orban_9oct.wav{/a}
PREŞEDINTELE FEDERAŢIEI, PETRE COSTEL ? {a}portuari_9oct.wav{/a}

Antena 3

x close