x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Lumea lui Mircea Badea: Subiectele pentru tezele unice nu sunt inginerie spaţială (VIDEO)

de 22 Mai 2009   •   00:01
Lumea lui Mircea Badea: Subiectele pentru tezele unice nu sunt inginerie spaţială (VIDEO) 16
?Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul? este fraza lansată de Mircea Badea şi adoptată de milioane de români din întreaga ţară. Oameni care trăiesc într-o lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. Este lumea despre care vorbeşte în fiecare seară Mircea Badea, în emisiunea În Gura Presei. Este lumea lui Badea.

Joi seară, Mircea Badea s-a arătat indignat faţă de greşelile celor care au redactat subiectele pentru tezele unice naţionale. La proba de Istorie, aceştia au comis o nouă eroare, similară cu cea întâlnită şi în cazul tezei unice la Limba şi literatura română.

Într-unul dintre subiectele tezei unice a fost încurcată Armata I a României cu Armata a II-a. Mai exact, în textul cerinţei se vorbeşte despre Armata a II-a a României, în timp ce întrebarea se referă la Armata I.

?Ce ţară suntem noi să se greşească pe bandă rulantă subiectele la teză? Trebuie doar să scrii pe hârtie un subiect care să nu fie greşit, atât. Deja nu mai e nesimţire, e prostie din aia proastă. I-aş da pe toţi afară?, a spus Mircea Badea.

?Deci un subiect simplu este scris pe un bileţel din trei fraze maxim. Cum e posibil să greşeşti? Nu trebuie să trimiţi rachete pe lună, trebuie doar să scrii cu pixul. De ce-i plătim noi din bani publici, cum să nu fii în stare să scrii un subiect corect la tezele naţionale, e atât de complicat??, a mai spus Mircea Badea.





Vedeţi înregistrările emisiunii În Gura Presei


Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3

Antena3.ro
sati