Antena 3 CNN Actualitate Măcel la o piscină din Găeşti: Doi fraţi au fost înjunghiaţi (VIDEO)

Măcel la o piscină din Găeşti: Doi fraţi au fost înjunghiaţi (VIDEO)

Măcel la o piscină din Găeşti: Doi fraţi au fost înjunghiaţi (VIDEO)
16 Iun 2010   •   12:54

Măcel la o piscină din Găeşti. Doi fraţi au fost atacaţi cu un cuţit de un individ care s-a enervat dintr-un motiv incredibil. Una dintre victime, care lucra acolo ca bodyguard, avea un mers enervant. Bărbatul şi-a adus şi întăriri. Vreo 3 prieteni care care să îi intimideze pe cei care aveau de gând să se bage sau să cheme poliţia.

Agresorii nu au fost găsiţi, însă poliţia este pe urmele lor. Asta pentru că au fost identificaţi, în urma declaraţiilor celor de la piscină. Se pare ca este vorba de patru tineri cu vârste între 18 şi 32 de ani. Doar unul dintre ei a avut cuţit, pe care l-a şi folosit de altfel, în timp ce prietenii lui erau acolo pentru intimidare.

Cel care i-a înjunghiat pe bărbaţi riscă până la zece ani de închisoare pentru tentativă de omor. Cei doi tineri răniţi sunt fraţi. Unul dintre ei a suferit răni grave. Cuţitul i-a perforat un plămân, iar medicii l-au băgat direct în sala de operaţii.

Unul dintre barbatii atacati tocmai fusese eliberat din inchisoare, iar acum facuse o înţelegere cu patronul ca să supravegheze piscina din când în când. Agresorii sunt cunoscuţi pentru desele conflicte pe care le stârnesc în oraş.

Observator

 

×
Subiecte în articol: Gaesti piscina atac
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close