Antena 3 CNN Actualitate MAE, ghid pentru turismul internaţional. Sfaturi pentru cei care pleacă în vacanţă în străinătate

MAE, ghid pentru turismul internaţional. Sfaturi pentru cei care pleacă în vacanţă în străinătate

MAE, ghid pentru turismul internaţional. Sfaturi pentru cei care pleacă în vacanţă în străinătate
21 Dec 2008   •   15:31

Ministerul de Externe a pregătit anul acesta o listă consistentă de sfaturi, recomandări şi avertismente pentru românii care pleacă în vacanţă în străinătate: de la riscul de îmbolnăvire în diverse zone ale lumii, până la atitudiea poliţiei faţă de turişti.
"Ghidul" MAE poate fi consultat pe site-ul instituţiei, împreună cu mai multe avertismente de călătorie şi cu date despre fiecare ţară în parte. Acesta conţine, pentru fiecare zonă, de la sfaturi generale, până la elemente de detaliu legate de comportamentul taximetriştilor, rata infracţionalităţii sau regimul jocurilor de noroc.
Astfel, românii care vor să călătorească în landurile austriece Tirol şi Kaerntner sunt sfătuiţi să se informeze din timp referitor la starea vremii şi a drumurilor. Şi asta pentru că, din cauza căderilor masive de zăpadă, uneori sunt închise drumurile.
MAE le atrage atenţia românilor care călătoresc în Bulgaria că poliţia locală suspendă cu mare uşurinţă permisele de conducere.
Ministerul de Externe îi avertizează pe cei care vor să meargă în Cipru că acolo nu există trafic feroviar şi există transport rutier interurban numai între capitala Nicosia şi patru oraşe importante. În rest, singura variantă este călătoria cu taxiul şi maşina personală sau închiriată.
În ce priveşte Grecia, în cazul parcărilor în locuri interzise, şoferii riscă o amendă, care poate ajunge până la 150 de euro, dar şi confiscarea până la 20 de zile a plăcuţelor de înmatriculare.
MAE are un avertisment şi pentru românii care călătoresc în America Latină şi Caraibe. Reprezentanţii ministerului susţin că turiştii pentru aceste destinaţii sunt deseori atraşi în traficul ilicit de droguri. Mai exact, turiştilor li se poate cere să transporte diferite bagaje în aceste ţări, bagaje care în majoritatea cazurilor conţin droguri. În ceea ce priveşte Republica Dominicană, MAE avertizează că în mai multe regiuni există pericolul contaminării cu malarie sau febră dengue. În Mexic, MAE avertizează că în majoritatea zonelor ţării, inclusiv în staţiunile turistice, se înregistrează frecvent infracţiuni de tipul furturilor, sechestrărilor de persoane şi chiar asasinate.
În Turcia, în cazul unui accident auto soldat cu un deces, toate persoanele implicate sunt arestate, până la stabilirea vinovăţiei de către autorităţi, mai precizează MAE.
Antena 3

×
Subiecte în articol: MAE
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close