Antena 3 CNN Actualitate Măicuţele care au refuzat să-l mai pomenească la slujbe pe ÎPS Teofan, pedepsite de mitropolie. Unde au fost trimise ca să ''li se lumineze inima''

Măicuţele care au refuzat să-l mai pomenească la slujbe pe ÎPS Teofan, pedepsite de mitropolie. Unde au fost trimise ca să ''li se lumineze inima''

Măicuţele care au refuzat să-l mai pomenească la slujbe pe ÎPS Teofan, pedepsite de mitropolie. Unde au fost trimise ca să ''li se lumineze inima''
31 Ian 2017   •   21:34

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pune piciorul în prag în chestiunea schismaticilor şi-i pedepseşte pe monahii care fac neascultare. Ultima sancţiune a MMB a fost aplicată unui grup de 13 măicuţe de la Mănăstirea Văratec care de mâine, 1 februarie, trebuie să părăsească aşezământul monahal.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei ia atitudine în scandalul schismaticilor şi-i sancţionează pe monahii din mănăstiri care nu-l mai pomenesc la slujbe pe ÎPS Teofan, superiorul canonic, sau care nu mai participă la slujbele unde acesta este în continuare pomenit.

De mai bine de jumătate de an, liniştea din lăcaşurile de cult aflate sub autoritatea MMB este tulburată de vocile unor clerici şi credincioşi care se opun vehement textelor adoptate cu ocazia Sinodului din Creta, desfăşurat în perioada 17-26 iunie 2016. Ultima sancţiune dată de MMB vizează un grup de de 13 măicuţe de la Mănăstirea Văratec, din judeţul Neamţ, pe care mitropolia le scoate din aşezământul monahul şi le trimite în staţiune, în perspectiva că-şi vor reconsidera opiniile schismatice.

Continuarea, pe Adevărul.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close