Antena 3 CNN Actualitate Mailat vrea să-şi execute pedeapsa în România

Mailat vrea să-şi execute pedeapsa în România

Mailat vrea să-şi execute pedeapsa în România
09 Noi 2007   •   10:38
Românul Nicolae Romulus Mailat, aflat în detenţie la Penitenciarul Regina Coeli, unde este anchetat pentru crimă şi furt, i-a spus consulului român la Roma că nu a fost agresat. Acesta doreşte să-şi execute pedeapsa în România. Mailat a recunoscut doar furtul poşetei victimei, în care se aflau 13 euro. La solicitarea consulului, Mailat a precizat că a semnat numai fişele fotodactiloscopice înainte de a fi asistat direct de avocat. El a fost prezent şi la declaraţiile date de cetăţeana română, martora a acuzării.

Românul a declarat că are paşaport care în prezent se află în posesia conducerii penitenciarului şi că se află în celulă de izolare pentru primele treizeci de zile de arest, în conformitate cu regulamentul penitenciarului.

Singura cerere a lui Romulus Mailat către autorităţile române a fost aceea de a-l ajuta să fie transferat la un penitenciar din România pentru a-şi executa pedeapsa. "Motivaţia sa pentru această cerere este constituită din teama pe care o simte faţă de contactul cu deţinuţii italieni în urma celor întâmplate şi dorinţa de a fi mai aproape de familie", precizează MAE.

Antena3.ro

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close