Antena 3 CNN Actualitate Managerul Spitalului "Marie Curie" va ataca în instanţă decizia lui Nicolăescu de a-l demite. Gabriel Smarandache a fost concediat în timp ce era în concediu

Managerul Spitalului "Marie Curie" va ataca în instanţă decizia lui Nicolăescu de a-l demite. Gabriel Smarandache a fost concediat în timp ce era în concediu

Managerul Spitalului "Marie Curie" va ataca în instanţă decizia lui Nicolăescu de a-l demite. Gabriel Smarandache a fost concediat în timp ce era în concediu
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    09 Iul 2013   •   22:00

Managerul Spitalului Marie Curie, Gabriel Smarandache, aflat în concediu medical, va ataca în instanţă decizia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, de a-l demite, considerând acest gest un abuz.

"Acum sunt în concediu medical. Când voi reveni la spital voi vedea ce scrie în decizie, apoi voi ataca în instanţă decizia ministrului Sănătăţii pe care o consider un abuz", a declarat Gabriel Smarandache, potrivit Mediafax.

Astfel, şeful spitalului nu poate fi demis, pe perioada în care este în concediu medical.

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a anunţat, marţi, că a semnat decizia de demitere a directorului Spitalului "Marie Curie" din Capitală, Gabriel Smarandache
, urmând ca în locul acestuia să fie numit Daniel Buzatu, fost director al unităţii sanitare.

Potrivit ministrului, decizia a fost luată întrucât Smarandache nu avea act adiţional la contractul de management pe 2012, fiind singurul mangaer de spital din ţară în această situaţie.

Nicolăescu a precizat că a discutat pentru ocuparea funcţiei de director al Spitalului de Copii "Marie Curie" cu Daniel Buzatu, care a acceptat să preia conducerea unităţii.

Buzatu a mai fost director al Spitalului "Marie Curie" în perioada 2006 - 2009, fiind demis de fostul ministru al Sănătăţii Ion Bazac, pe motiv că nu era de profesie medic, cum prevedea Legea spitalelor în urmă unei modificări. Buzatu este susţinut şi în prezent de şefii de secţii ai Spitalului "Marie Curie", a spus Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu i-a cerut luni lui Gabriel Smarandache, să-şi înainteze demisia până marţi, altfel îl va demite, apreciind că managementul Spitalului "Marie Curie" este "sub orice critică".

Nicolăescu a declarat că, în urma mai multor controale dispuse şi a unuia făcut personal cu o echipă de la minister, a constatat că "managementul este sub orice critică, un management prost". El s-a referit la faptul că secţiile de chirurgie cardiovasculară şi de terapie intensivă neonatologie din spital, deşi dotate la standarde europene, nu sunt în funcţiune. 

×
Parteneri
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte
x close