Antena 3 CNN Actualitate MApN, despre fragmentele de dronă găsite pe plaja din Mamaia: "Ar putea proveni de la tragerile din poligon”

MApN, despre fragmentele de dronă găsite pe plaja din Mamaia: "Ar putea proveni de la tragerile din poligon”

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 00:17 12 Feb 2026 Modificat la 00:18 12 Feb 2026
o-drona-neidentificata-a-cazut-pe-plaja-la-mamaia-1044881
Cazul este cercetat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Foto: Captură video Antena 3 CNN

Ministerul Apărării Naţionale a precizat despre fragmentele de dronă găsite pe o plajă din Mamaia că în săptămâna anterioară, în poligonul Capu Midia, au avut loc trageri de luptă asupra unor ”ţinte aeriene de unică folosinţă”. În cadrul exerciţiului multinaţional, toate ţintele – de tip dronă, fără încărcătură – au fost doborâte deasupra mării.

Pe de altă parte, MApN a mai spus că “există posibilitatea ca resturi dintr-o astfel de ţintă aeriană, care a fost doborâtă pe timpul tragerilor, să fie aduse de valuri la mal”, se arată într-un comunicat de presă. 

MApN precizează că, în seara de luni, 9 februarie, pe plaja din zona Hotelului Victoria, staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, a fost semnalată, prin apel la Serviciul 112, existenţa unor fragmente de dronă. 

„Echipe specializate ale instituţiilor din domeniul securităţii şi apărării naţionale au intervenit conform procedurii şi au ridicat elementele de dronă. În acest caz, specialiştii MApN nu au fost solicitaţi să intervină, procedura fiind una obişnuită, aplicată şi în alte situaţii similare.

Toate ţintele ar fi fost doborâte deasupra mării

Cazul este cercetat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Menţionăm faptul că, în săptămâna 2-6 februarie, în cadrul exerciţiului multinaţional Dynamic Front, în poligonul Capu Midia au avut loc trageri de luptă asupra unor ţinte aeriene de unică folosinţă de la suprafaţa apei cu sisteme MLRS din dotarea forţelor armate germane, franceze, italiene şi din SUA. Toate ţintele – de tip dronă, fără încărcătură – au fost doborâte deasupra suprafeţei maritime din sectorul poligonului.

Structurile franceze au executat lansări de rachete sol-aer Mistral asupra unor ţinte aeriene de unică folosinţă tip SQ-20, iar militarii americani prezenţi la exerciţiu au lansat rachete sol-aer Stinger şi Avenger asupra mai multor ţinte aeriene de unică folosinţă tip Outlaw MQM170-G2.

Există posibilitatea ca resturi dintr-o astfel de ţintă aeriană, care a fost doborâtă pe timpul tragerilor, să fie aduse de valuri la mal”. 

La scurt timp după incident, ministrul Apărării a declarat că „este sigur că drona a fost adusă de apă, provine din interacțiunea dintre Rusia și Ucraina”. 

„Până nu se face o expertizare rapidă a componentelor electronice care se găsesc pe acea dronă, deocamdată nu putem ști dacă s-a prăbușit, când s-a prăbușit, în ce zonă s-a prăbușit. Este sigur că drona a fost adusă de apă, provine din interacțiunea dintre Rusia și Ucraina”, a precizat Miruță. 

 

Ştiri video recomandate
×
Etichete: drone MApN

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close