Antena 3 CNN Actualitate Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni: ”Sunt conștient că majoritatea românilor nu au plecat de drag peste hotare”

Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni: ”Sunt conștient că majoritatea românilor nu au plecat de drag peste hotare”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.

Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni: ”Sunt conștient că majoritatea românilor nu au plecat de drag peste hotare”
Sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu
de Andreea Ştefan    |    28 Mai 2023   •   13:48

”De Ziua Românilor de Pretutindeni vă transmit un mesaj de recunoștință tuturor celor care, deși departe de casă, puneți umărul an de an la creșterea economică a țării noastre.

România se dezvoltă și pe baza sumelor consistente pe care românii din afara țării le trimit an de an în țară. Tocmai de aceea, cred că statul ar trebui să dea dovadă de mai mult respect în relația cu românii din afara granițelor. Respect prin eliminarea procedurilor birocratice, respect prin înființarea mai multor consulate și prin alocarea de personal care să-i ajute rapid pe românii plecați de acasă.

În același timp, sunt conștient – la fel ca voi toți - că majoritatea românilor nu au plecat de drag peste hotare. Au plecat pentru că nu au avut suficient de multe șanse aici, în România. Pentru că nu au avut servicii publice de calitate.

Aceste lucruri trebuie să se schimbe. În următorii ani, vom investi sute de milioane de euro în drumuri, școli și spitale. Este singura șansă pentru a-i aduce pe români înapoi acasă. Avem nevoie de voi acasă! Avem nevoie de experiența voastră extraordinară la dezvoltarea acestei țări!

La mulți ani, români de pretutindeni!”, a transmis Marcel Ciolacu într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

De Ziua Românilor de Pretutindeni vă transmit un mesaj de #recunoștință tuturor celor care, deși departe de casă, puneți...

Publicată de Marcel Ciolacu pe Duminică, 28 mai 2023

×
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close