Antena 3 CNN Actualitate Marius Nistor cere demisia ministrului Educaţiei: Declanşez referendum naţional privind greva generală. Ea va trebui să aibă loc

Marius Nistor cere demisia ministrului Educaţiei: Declanşez referendum naţional privind greva generală. Ea va trebui să aibă loc

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 21:22 27 Oct 2025 Modificat la 23:15 27 Oct 2025
poza in care apare Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federatiei Sindicatelor din Educaţie
Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federatiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret". Sursa foto: Agerpres

Președintele Sindicatelor din Educație "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat luni seara, la Antena 3 CNN, că va declanşa un referendum naţional privind greva generală a profesorilor după manifestaţia programată miercuri, în faţa Guvernului. Potrivit declaraţiilor sale, protestele cadrelor didactice se pot opri doar dacă sunt îndeplinite două condiţii. Este vorba despre "abrogarea măsurilor asumate pe Legea 141 şi demisia ministrului Educaţiei sau demiterea actualului ministru al Educaţiei, care a fost de acord cu măsurile în cauză", a precizat oficialul în cadrul interviului.

La protestele de miercuri, din faţa Palatului Victoria, angajaţi din economie, administraţie, educaţie, sănătate, poliţie, transporturi, energie, dar şi din agricultură şi silvicultură. Sindicatele cer stoparea austerităţii. În timpul declaraţiilor făcute în această seară, la Antena 3 CNN, Marius Nistor a subliniat că este necesară demisia lui Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, sau demiterea acestuia.

"Imediat, după data de 29, după mitingul de miercuri, împreună cu Confederaţiile sindicale, în învăţământ va trebui să declanşez şi se va declanţa referendum naţional privind greva generală! Greva generală va trebui să aibă loc, pentru că, încă o dată: nu putem tolera aceste măsuri care lovesc în interesul învăţământului românesc, în viitorul României, în viitorul copiilor noştri", a declarat Marius Nistor în cadrul intervenţiei telefonice pe care a avut-o la "Subiectiv", emisiune difuzată la Antena 3 CNN.

Răzvan Dumitrescu, realizatorul emisiunii "Subiectiv": Care sunt acţiunile care urmează după această conferinţă de presă? Cât de tare vă veţi vate cu Guvernul? Că aşa părea în conferinţa de presă anunţul.

Marius Nistor, liderul Fed. Sind. din Educaţie "Spiru Haret": Cel puţin pe linie de învăţământ , am demonstrat care este reacţia din partea sistemului de învăţământ preuniversitar şi universitar, care sunt nemulţumirile colegilor noştri, nemulţumiri care sunt generate de măsurile care au fost asumate pe Legea 141. Totul a culminat cu acel miting fără precedent din data de 8 septembrie, la care au participat peste 30.000 de cadre didactice şi nu numai din Bucureşti şi din întreaga ţară. Asta nu înseamnă că acţiunea de protest s-a oprit. 

Un astfel de protest nu se poate opri decât cu două condiţii îndeplinite: abrogarea măsurilor asumate pe Legea 141 şi demisia ministrului Educaţiei sau demiterea actualului ministru al Educaţiei, care a fost de acord cu măsurile în cauză. Bineînţeles, acţiunile vor continua, pentru că cele două condiţii nu au fost îndeplinite, deşi, aveam mari speranţe vizavi de intervenţia preşedintelui României. 

La revolta federațiilor sindicatelor profesorale și a elevilor de luna trecută s-au alăturat şi studenţii. Atunci, oficialii de la Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) s-au declarat împotriva măsurilor de austeritate impuse în educație prin prevederile Legii nr. 141/2025, măsuri care afectează tot sistemul de învățământ și îngrădesc drepturile tuturor beneficiarilor direcți ai educației.

Ştire în curs de actualizare.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close