Antena 3 CNN Actualitate Marius Țeicu, în lacrimi la căpătâiul fiicei sale: La un moment dat s-a uitat la noi și ne-a spus „nu mai pot, ce să fac?”

Marius Țeicu, în lacrimi la căpătâiul fiicei sale: La un moment dat s-a uitat la noi și ne-a spus „nu mai pot, ce să fac?”

Marius Țeicu, în lacrimi la căpătâiul fiicei sale: La un moment dat s-a uitat la noi și ne-a spus „nu mai pot, ce să fac?”
04 Aug 2017   •   09:48

Marius Ţeicu îşi conduce vineri fiica pe ultimul drum. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Izvorul Nou din Bucureşti. Artiştii cu care Marius Ţeicu a cunoscut gloria în muzica uşoară românească nu vor fi alaturi de compozitor dar vor ţine un moment de reculegere pe scenă, la Festivalul de Muzică de la Amara, unde era invitat si Marius Teicu.

Fiica lui Marius Ţeicu a murit miercuri dimineaţa la ora 05.00, în secţia de Terapie Intensivă a departamentului de Hematologie a Spitalului Fundeni, din cauza unei forme de leucemie. 

„Din 2015 se luptă cu boala asta necruțătoare, acum a reapărut foarte puternică. Nu a mai avut resurse, nu a mai avut trombocite să o apere. S-a luptat până în ultima clipă cu optimism și la un moment dat s-a uitat la noi și a spus nu mai pot, ce să fac! A fost un copil extraordinar, care încerca să mobilizeze pe toată lumea. (...) Avea o dorință de viață extraordinară”, a spus Marius Țeicu, la Antena 3.

 

 

×
Subiecte în articol: Marius Teicu
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close