”Suntem în echipă completă. Am luat măsuri de la început și nu am avut probleme de contaminare. Ne impresionează foarte mult, spre exemplu soț-soție amândoi bolnavi, în condițiile în care amandoi se ocupau de un membru al familiei care avea o patologie tumorală.
Mergând în spital, se îmbolnăvește unul, apoi celălalt. Părintele moare, iar ei nu pot să se ducă. Sunt lucruri care pe noi ne marchează. Zi de zi e câte o poveste dramatică.
Nu e ușor să treci peste astfel de realități”, a declarat Miftode Egidia, șef secție.
”Eu vreau doar să îmi văd nepoții. Nu i-am văzut de o lună jumătate. Îi văd doar pe Skype. M-am izolat de ei. Îmi dau seama cât de mult însemană o strângere în brațe, un sărut. Îmi dau lacrimile.”, a declarat un alt cadru medical.
”În momentele de maximă intensitate nu simți. Intervine adrenalina și nu simți efectiv oboseala. Dai tot ce poți și apoi simți prin ce ai trecut. Cel mai greu moment e când pierzi un pacient și când vorbești cu familia lui. ”, Ana Maria Popescu, asistent medical.
