Antena 3 CNN Actualitate Tragedia de la Matei Balş. A murit încă un pacient, al nouălea, în urma incendiului de vineri

Tragedia de la Matei Balş. A murit încă un pacient, al nouălea, în urma incendiului de vineri

Bilanţul în urma incendiului de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş a ajuns la nouă victime.

Tragedia de la Matei Balş. A murit încă un pacient, al nouălea, în urma incendiului de vineri
Sursa foto: pixabay.com
de Georgiana Adam    |    02 Feb 2021   •   08:53

Potrivit Ministerului Sănătății, marţi dimineaţa a fost consemnat încă un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie.

Este vorba despre o pacientă în vârstă de 70 de ani, transferată după incendiu la Spitalul de Urgență Dimitrie Gerota.

Aceasta era internată în secția de Terapie Intensivă. Pacienta se afla în stare gravă, fiind intubată, prezenta comorbidități și era diagnosticată cu infecție cu SARS Cov-2.

Ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului, se spune în informarea transmisă de Ministerul Sănătăţii.

Încă un mort în urma incendiului de la Matei Balș! Bilanțul ajunsese, luni, la 8 decese

Încă un pacient din salonul afectat de incendiul de la Institutul Matei Balş a murit, luni, la trei zile de la tragedie. Pacientul, bolnav de COVID-19, fusese transferat după incendiu la un alt spital, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 87 de ani, infectat cu SARS-CoV-2, internat în corpul în care a avut loc incendiul vineri dimineață.

Anchetatorii continuă să adune informații, probe și documente care urmează a fi analizate cu privire la cauza incendiului.

Legiştii au finalizat autopsiile primelor cinci victime

Între timp, medicii legişti au terminat necropsiile primelor cinci victime ale incendiului de la Institutul Matei Balş din Bucureşti.

Patru oameni au fost găsiţi fără viaţă, carbonizaţi, în salonul în care a izbucnit incendiul sau în apropierea acestuia, iar alţi doi au murit câteva ore mai târziu, la spitalele din Bucureşti unde fuseseră transferaţi.

Cei patru pacienţi carbonizaţi au fost găsiţi de pompieri pe holul principal, între paturile din salon, pe balconul salonului şi în baia salonului. A șaptea victimă a decedat două zile mai târziu, la spitalul unde fusese tranferată. 

Incendiul a izbucnit într-un salon, în jurul orei 05.00, pe data de 29 ianuarie 2021, iar momentul izbucnirii incendiului a fost filmat de o cameră de supraveghere.

Incendiul, care ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit la sistemul electric, ar fi fost urmat de exploziile a două butelii de oxigen.

 

×
Subiecte în articol: matei balș
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close