Antena 3 CNN Actualitate Media Noaptea Agenţiilor 2014 va avea loc pe 3 aprilie și se va desfășura sub tema “Craft up your life”

Noaptea Agenţiilor 2014 va avea loc pe 3 aprilie și se va desfășura sub tema “Craft up your life”

Noaptea Agenţiilor 2014 va avea loc pe 3 aprilie și se va desfășura sub tema “Craft up your life”
13 Feb 2014   •   18:56
În perioada 14 februarie-4 martie, agenţiile de advertising, de PR, full-service, de online şi interactive sau agenţiile de media se pot înscrie la Noaptea Agenţiilor 2014. Aceasta va avea loc pe 3 aprilie, începând cu ora 2000, atât în agențiile din București, cât și în cele din alte orașe din țară.

Anul acesta, pentru prima oară, agențiile din afara Bucureștiului pot participa în cadrul Nopții Agențiilor, un eveniment-maraton dedicat celor pasionați de comunicare și publicitate. Agenţiile interesate îşi pot exprima intenţia de participare până pe data de 4 martie, printr-un email trimis organizatorilor.

Ediția de anul acesta se va desfășura sub tema “Craft up your life!”, prin care agențiile sunt invitate să-și prezinte echipa într-un mod inedit, să se laude cu hobby-urile celor din creație, cu blogurile celor de la client service, cu voluntariatul făcut de colegii lor, cu desenele de pe pereții de la bucătărie, cu prăjituri, filme sau cărți, pe scurt, cu tot ce înseamnă creativitatea agenției în timpul sau dincolo de orele de program. Toate agențiile participante trebuie să organizeze un eveniment original, în care să integreze tema ediției de anul acesta.

Pentru a putea să fie inclus pe harta Nopții Agențiilor 2014, un oraș trebuie să aibă minimum trei agenții de publicitate participante. Mai multe detalii despre ediția de anul acesta găsiți și în regulamentul atașat.

Noaptea Agenţiilor este un proiect The Institute, care îşi propune să promoveze creativitatea românească şi să faciliteze socializarea în rândul celor pasionaţi de comunicare. Ajuns la cea de-a cincea ediţie, evenimentul permite publicului larg să treacă pragul agenţiilor preferate, într-un context relaxat şi informal şi încurajează agenţiile să îşi dovedească originalitatea prin organizarea de evenimente care mai de care mai creative.

În cadrul celor patru ediţii de până acum, au participat aproximativ 15.000 de oameni şi peste 35 de agenţii şi grupuri de agenţii din România.

Mai multe despre ce evenimente au avut loc la ultimele ediţii, dar şi despre regulamentul de participare, găsiţi pe www.noapteaagenţiilor.ro şi pe www.facebook.com/institute.ro

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close