Antena 3 CNN Actualitate Media “Star salvator”, campanie Antena Stars pentru ajutorarea sinistraţilor

“Star salvator”, campanie Antena Stars pentru ajutorarea sinistraţilor

“Star salvator”, campanie Antena Stars pentru ajutorarea sinistraţilor
30 Ian 2014   •   15:26

Antena Stars  a pornit  astăzi campania  umanitară  “Strar salvator”  care să vină  în ajutorul   sinistraţilor din zonele afectate de ninsorile  puternice din ultima săptămână.

O caravană  plină cu  ajutoare va pleca  deja vineri dimineaţă către oamenii izolaţi în mijlocul zăpezilor din zona Buzău. În zilele următoare, alte tiruri  încărcate  cu alimente neperisabile, haine groase, dar şi alte lucruri  de care sinistraţii au mare nevoie urmează  să plece în zonele afectate.

Telespectatorii care  vor să se alăture campaniei Antenei Stars o pot face  pe pagina oficiala a staţiei: FACEBOOK.COM/ANTENA STARS ROMANIA, iar mâine, pe toata durata zilei, ei pot urmări transmisiunile în direct, la Antena Stars, din zonele unde va poposi caravana campaniei. 

Caravana  “Star salvator”  a Antenei Stars va fi însoţită  de maşini off road, echipate  corespunzător pentru a putea ajunge în cele mai îndepărtate si izolate sate din zonele afectate de cod rosu de viscol şi ninsori. Vedetele staţiei, dar şi cele din showbiz se vor alătura campaniei Antenei Stars. “Nimic nu este în plus, nimic nu este prea mult, oamenii aceia au nevoie de foarte multe lucruri şi cu siguranţă tot ce se va strânge ajunge la cineva care are nu multă nevoie, ci pentru care este vital”, spune Irina Cordoneanu, prezentatoarea emisiunii “Star Matinal” de week-end, şi unul dintre susţinătorii campaniei Antenei Stars.

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close