Patriarhia consideră că vizita Papei Francisc va fi un eveniment plin de semnificații care va întări relațiile religioase, dar și politice, dintre România și Vatican.
În mod cert, Suveranul Pontif va avea atunci o întrevedere și cu Patriarhul Daniel, a anunțat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei la Antena 3.
"Venirea Papei în România va constitui un eveniment plin de semnificații într-un context religios în care relațiile interbisericești sunt din ce în ce mai viguroase. Este o vizită importantă, a doua a unui Suveran Pontif, după cea din secolul trecut, și, iată, putem asista fără îndoială și la niște semnificații care țin de relațiile dintre România și statul Vatican", a declarat, la Antena 3, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.