Antena 3 CNN Actualitate Mihai Tudose: "Ce facem, murim cu PNL de gât?!"

Mihai Tudose: "Ce facem, murim cu PNL de gât?!"

Fostul premier Mihai Tudose, acum europarlamentar PSD, a postat pe o reţea de socializare un mesaj dur la adresa actualei guvernări despre care spune că este complet depăşită de provocarea pandemiei.

Mihai Tudose: "Ce facem, murim cu PNL de gât?!"
Sursa foto: Hepta
de Claudia Popovici    |    22 Oct 2020   •   17:45

Mesajul său vine în contextul în care criza sanitară a scos în evidență dezechilibre grave în toată Uniunea Europeană în ceea ce privește accesul la educație, situaţie de-a dreptul dramatică în România. Eurodeputații au solicitat eliminarea decalajului digital în Europa, iar o rezoluție în acest sens a fost adoptată joi cu 593 voturi pentru, 58 împotrivă și 36 abțineri.

“Am votat azi în plenul Parlamentului European pentru măsuri care să elimine decalajul digital în educație, cu gândul la elevii români afectați de catastrofala gestionare a funcționării școlii românești în pandemie.

Conform raportului europarlamentar, până la 32% dintre elevi nu au avut acces la educație timp de mai multe luni în unele state membre. România e printre cele mai afectate țări din UE, în primul rând din cauza incompetenței manageriale dovedite de echipa Orban-Anisie, responsabilă de eșecul total al trecerii la învățământul online”, spune europarlementarul, Mihai Tudose în postarea de pe Facebook.

Tudose solicită Preşedintelui şi Parlamentului să acţioneze imediat

“Timp irosit, bani aruncați pe contracte dubioase, măsuri contradictorii anunțate în cursul aceleiași zile, în condițiile în care urmau să intre în vigoare a doua zi, părinți derutați, copii lipsiți de acces la educație - pe scurt, un faliment istoric al unei guvernări complet depășite de provocarea pandemiei!

Suntem pe punctul de a avea o “generație pierdută” tocmai în... “România educată”, dacă președintele Iohannis și Parlamentul nu pun urgent piciorul în prag! Există un risc mare să nu putem avea alegeri la termen, din cauza catastrofei medicale în care ne afundă dramatic incompetența liberală. Ce facem, murim cu PNL de gât?!”, se întreabă ironic europarlamentarul

Europarlamentarul Mihai Tudose spune că toate deciziile care se iau în Parlamentul European ar trebui susţinute şi de cei aflaţi la “butoane” la Bucureşti

“Degeaba votăm noi în Parlamentul European măsuri pentru eliminarea decalajului digital între statele UE, dacă ”la butoane” la București e o moluscă politică absolută, pe care PNL o mai și vâră pe gâtul alegătorilor bucureșteni... Răsplată pentru performanța ministerială, nu-i așa?

Degeaba cerem Comisiei Europene să aloce urgent bani pentru investiții în conectivitatea elevilor din mediul rural și pentru instruirea cadrelor didactice să folosească noile tehnologii, când Anisie atât pricepe că-i trebuie școlii să poată funcționa: ,,pepsiglas’’, mai spune Mihai Tudose, în postarea de pe Facebook.

Bătaie de joc - de viața oamenilor, de școală, de copii

“Acest guvern trebuie să plece acum! Altfel, foarte probabil nu vor fi nici alegeri, nici campanie, va fi doar un șir lung de camioane militare ducând morții și privirile triste la ferestre ale copiilor privați de contactul social esențial la vârsta lor și de educația elementară la vremea ei”, mai spune Mihai Tudose, în postarea de pe Facebook.

Vă mințiți singuri, disperați că nu vă ies calculele

“Degeaba dați vina pe greaua moștenire pesedistă, când aveți decizie absolută de un an de zile! Nu vă mai crede nimeni. Vă mințiți singuri, disperați că nu vă ies calculele care probabil că se bazau pe faptul că o să puteți să păcăliți pe toată lumea, o lungă perioadă de timp, că veți rămâne veșnic la ,,butoane”.... etc.

Vine factura mai repede... De fapt a cam și venit! Ați ,,ars” repede... dar din păcate ați dat foc și la țară” , a încheiat mesajul Mihai Tudose, europarlamentar PSD.

 

 

×
Subiecte în articol: PNL
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close