Antena 3 CNN Actualitate Ministrul de Finanțe, despre condamnarea lui Darius Vâlcov

Ministrul de Finanțe, despre condamnarea lui Darius Vâlcov

Ministrul de Finanțe, despre condamnarea lui Darius Vâlcov
10 Feb 2018   •   11:12

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a evitat să răspundă dacă Darius Vâlcov ar trebui să facă un pas în spate, după condamnarea de opt ani pe care a primit-o.

„Nu o să comentez decizia unei instanțe. Eu am lucrat foarte bine cu Darius Vâlcov când a fost ministrul la Buget și eu la Fonduri Europene. În preziua termenului în instanță, eram cu Darius la Guvern și am stat până noaptea târziu pe chestiuni efectiv de economie și nu numai. Eu nu am știut că a doua zi merge la instanță. Chiar m-a uimit că a fost total preocupat de acele chestiuni, negândindu-se la ce se va întâmpla a doua zi. Sper să nu fie o decizie definitivă. Este decizia Guvernului într-un fel sau altul”, a spus Teodorovici în emisiunea Income Magazine. 

 

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close