Antena 3 CNN Actualitate Minivacanţă de summit: Elevii şi profesorii au liber până luni

Minivacanţă de summit: Elevii şi profesorii au liber până luni

Minivacanţă de summit: Elevii şi profesorii au liber până luni
01 Apr 2008   •   21:55

  Summitul NATO a dat peste cap circulaţia rutieră din Bucureşti, însă nu doar atât. Pentru a evita situaţiile, reale de altfel, în care elevii se scuză de la şcoală pentru că nu au putut ajunge la timp, autorităţile au luat decizia de a le acorda acestora o minivacanţă pe perioada Summitului.

Astfel, 240.000 de elevi şi 21.000 de profesori nu vor mai fi nevoiţi să se ducă miercuri la şcoală, porţile instituţiilor de învăţământ urmând a se redeschide abia luni. Totuşi, elevii şi profesorii nu trebuie să se bucure prea mult, pentru că zilele libere vor fi recuperate.

În acest sens, orarul va fi făcut de conducerea fiecărei şcoli în parte şi aprobat de Inspectoratul Bucureşti, cel mai probabil orele urmând să fie recuperate în weekend-urile viitoare.

Antena3.ro
 

×
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close