Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea: "Vreau să îmi exprim satisfacția că doamna Stanciu nu este președinte CCR"

Mircea Badea: "Vreau să îmi exprim satisfacția că doamna Stanciu nu este președinte CCR"

1 minut de citit Publicat la 00:42 14 Iul 2016 Modificat la 00:42 14 Iul 2016
badea.jpg

Valer Dorneanu a fost ales miercuri preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR), pentru un mandat de trei ani.

Valer Dorneanu a condus ca interimar Curtea Constituţională, după ce, în luna iunie, a expirat mandatul de preşedinte al lui Augustin Zegrean.

Curtea Constituţională este formată din nouă judecători numiţi pentru un mandat de nouă ani, trei fiind desemnaţi de Camera Deputaţilor, trei - de Senat şi trei - de preşedintele României.

Subiectul a fost dezbătut de Mircea Badea, miercuri seară, în emisiunea În Gura Presei.

“Vreau să îmi exprim satisfacția că doamna Stanciu nu este președinte CCR. Pare că doamna este de meserie președinte. A fost pusă președinte la Curtea Supremă, sub semnătura lui Băsescu, acum a ajuns la CCR pe semnătura lui Iohannis. Dar nu mai e șef. Știți cum sunt unii oameni care sunt șefi pe viață? Inițial s-a vorbit despre doi oameni pe semnătura lui Băsescu pentru șefia CCR – domnul Daniel Morar, care nu a mai candidat și Valer Dorneanu. Și a ajuns Dorneanu până la urmă. Eu interpretez așa – este o victorie a lui Daniel Morar. Faptul că doamna Stanciu nu a fost numită președinte la CCR. Și a pierdut și niște bani. Dar este o victorie a lui Daniel Morar. Și e bun. Așa da. Și o altă parte bună este că nu e nici Morar. Fără președinte, doar judecător.”

 

×
x close